Senatul a votat ieri unele amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 31/2018 privind modificarea Legii Cadastrului și a publicității imobiliare 7/1996.
Acest proiect urmărește, potrivit inițiatorilor, să accelereze și să eficientizeze înregistrările imobiliare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. De asemenea, are scopul să consolideze capacitatea de management de proiect a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Important pentru dezvoltatorii imobiliari este amendamentul votat de Senat potrivit căruia a fost eliminată solicitarea de a fi notat procesul- verbal de recepție parțială la intabularea ipotecii constituită asupra unui bun viitor. Aceasta se poate intabula în condițiile legii privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, dacă în prealabil a fost notată existența autorizației de construire.
Prima înregistrare a imobilelor din sistemul integrat de cadastru și carte funciară se va putea realiza și în baza certificatului de moștenitor, indiferent de data deschiderii procedurii succesorale notariale, a actului de partaj voluntar încheiat în foma autentică sau a actului de partaj judiciar, indiferent de data acestora, precum și a documentației cadastrale. Data deschiderii succesiunii notariale este diferită de data deschiderii succesiunii. Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului celui moștenit (cf Cod Civil).
În cazul proprietății private, în lipsa actelor de proprietate asupra imobilelor neînscrise în cartea funciară deschisă în baza Decretului Lege 115/1938, în care nu s-au efectuat înscrieri în ultimii 30 de ani anteriori intrării în vigoare a Legii 287/2009 privind Codul Civil, persoana interesată poate solicita notarea posesiei, în baza următoarelor documente:
a) Documentației cadastrale recepționate de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară;
b) Adeverinței eliberate de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:
i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale ca un adevărat proprietar,
ii) imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidențe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale
c) Procesului verbal de vecinătate, cu semnăturile tuturor proprietarilor imobilelor învecinate,
d) Declarației pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:
i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar
ii) este sau nu căsătorit, în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial
iii) nu a înstrăinat sau grevat mobilul
iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;
v) imobilul nu face obiectul unui litigiu;
vi) imobilul este deținut sau nu pe cote- părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor;
e) Înscrisului doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;
f)Copiei de pe actele de identitate și stare civilă;
g)Extrasului de carte funciară pentru informare, după caz
În toate cazurile în care s-a notat posesia în cartea funciară potrivit celor de mai sus dreptul de proprietate va putea fi intabulat ulterior.
Descarcati aici toate amendamentele votate de Senat
Citiți și:
Ansamblu de locuinte, birouri si comert, in pregatire in Capitala