Oferte locuri de munca top

Certificatul energetic – eficienta in consumul energetic al casei tale

Cresterea emisiilor de CO2, schimbarile climatice si reducerea resurselor de energie a dus la adoptarea unor masuri mai drastice de scadere a consumului si la accelerarea procesului implementarii surselor alternative de energie. Printre aceste masuri a fost si introducerea obligativitatii certificatului energetic pentru cladiri. Desi este un simplu document care nu te obliga sa schimbi absolut nimic in structura casei, apartamentului sau imobilului pe care il detii, un certificat energetic are totusi un rol important mai ales pe piata imobiliarelor.

Informatia inseamna putere

Rolul unui certificat energetic este acela de a informa atat proprietarul cat si potentialii clienti asupra consumului anual de energie al unui imobil oferit spre vanzare sau inchiriere. Acest tip de informare atrage atentia asupra eficientei sau ineficientei energetice a unei cladiri si asupra potentialelor riscuri la care se expun cei care aleg sa nu-si eficientizeze consumul sau sa cumpere un imobil cu deficiente evidente la capitolul izolatii, instalatii termice, sanitare si de ventilatie.

Cum se obtine certificatul energetic

Certificatul energetic este eliberat de un auditor energetic atestat de gradul I sau II, cu experienta in domeniu. Auditorii energetici de gradul I pot elibera un certificat energetic pentru orice tip de cladire sau imobil, in timp ce auditorii de gradul II pot elibera certificate energetice doar pentru anumite tipuri de imobile. Lista completa, pe regiuni, a auditorilor energetici atestatipoate fi consultata pe site-ul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Certificatul se elibereaza in baza actelor de proprietate si a schitei apartamentului sau a planului arhitectural pe nivele in cazul caselor sau imobilelor mai complexe. Mai sunt necesare anul in care s-a finalizat constructia, o vizita de lucru pentru masuratori si indici si alte date necesare calculelor si incadrarii in clasele de eficienta energetica.

Ce sunt clasele de eficienta energetica

Dupa efectuarea vizitei la imobil si in baza actelor, auditorul energetic face calculele prin care imobilul se incadreaza intr-o clasa de eficienta energetica de la A la G si primeste o nota de la 1 la 100. Ideal ar fi ca imobilul sa fie incadrat intr-o clasa superioara de eficienta energetica si sa primeasca o nota mare. Clasele A sau B inseamna preturi mai bune la vanzare sau inchiriere pentru ca ofera potentialilor clienti siguranta ca nu vor plati facturi mari la intretinere si ca nu vor trebui sa faca ei insisi investitii pentru stoparea pierderilor de caldura, apa sau curent.

Multe persoane considera certificatul energetic un act in plus menit doar sa ingreuneze si mai mult procedurile de vanzare sau inchiriere a caselor, apartamentelor sau cladirilor publice. In realitate, un certificat energetic ne ajuta sa consumam mai putin, sa poluam mai putin si sa invatam ce inseamna economia. Importanta certificatului energetic nu poate fi contestata. A sti in ce situatie se afla imobilul pe care il detii inseamna a constientiza ca nu vom putea obtine pretul dorit la o eventuala vanzare si ca nu vom avea atat de multi clienti interesati.

Auditorii energetici cu grad profesional I pot elabora si un audit energetic. Auditul energetic si certificatul energetic sunt insa proceduri si documente diferite chiar daca ambele sunt efectuate de auditori energetici autorizati.

Sus