Oferte locuri de munca top

Exproprieri pentru depozitarea de deseuri radioactive si combustibil nuclear uzat

Depozitările definitive în siguranță a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat vor putea fi introduse pe lista obiectivelor de interes național pentru care se pot face exproprieri, conform unui nou proiect de lege.

Un grup de parlamentari PSD a lansat această propunere legislativă ce are ca scop modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

Prezentul amendament își propune să completeze cadrul normativ aplicabil instituției exproprierii pentru cauză de utilitate publică, necesare realizării unor obiective de interes național și, județean și local, în sensul adăugării în lista domeniilor de activitate a lucrărilor aferente realizării depozitelor finale de deșeuri radioactive și combustibil nuclear uzat.

Inițiatorii proiectului consideră că realizarea unor obiective de interes național precum instalațiile radiologice necesare depozitării definitve a deșeurilor radioactive reprezintă o necesitate stringentă, având o importanță strategică și circumscriindu-se astfel definiției dintagmei de ”lucrare de utilitate publică”.

În prezent achiziționarea de către statul roman a terenurilor necesare amplasamentelor acestora nu se poate materializa fără o amendare sau completare corespunzătoare a dispozițiilor specifice cuprinse în legislația actuală.

Având în vedere importanța și complexitatea acestor activități, riscurile specifice, precum și costurile aferente, în scopul evitării unei poveri financiare semnificative în sarcina statului roman, legiuitorul, luând în considerare un principiu consacrat prin reglementările și acordurile internaționale din domeniul nuclear (generatorul de deșeuri plătește) a prevăzut în mod expres sursele din care acestea urmează să fie finanțate. În OG nr.11/2003 a fost consființit mecanismul de finanțare a activităților privind gospodărirea deșeurilor radioactive.

Astfel titularii de autorizații nucleare, persoane fizice sau juridice care derulează, pe teritoriul național, activități nucleare, au obligația legală de a asigura costurile destinate proiectării, construirii și operării depozitelor de deșeuri radioactive, în acest sens constituindu-se un fond special, gestionat în condițiile legii de către ANDR.

 

Citiți și:

Viitor hotel in zona de nord a Bucurestiului

Aproximativ 250 apartamente vor fi construite in provincie

In pregatire licitatii pentru un drum national de 23 km

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2018cop-1-mare

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2018

ac1-mare

 

Sus