Parlamentarii au respins ieri două proiecte de legi care ar fi făcut viața mai ușoară asociațiilor de proprietari. Primul proiect a fost respins de Camera Deputaților în condițiile în care Senatul îl adoptase la finele anului trecut. Este adevărat, fără ca parlamentarii să bage de seamă, fiind adoptat ca urmare a depășirii termenului de adoptare.
Acest proiect acorda asociațiilor de proprietari posibilitatea să încheie convenții civile în baza noului Cod Civil, altele decât contractele de muncă reglementate de Codul Muncii, pentru efectuarea activităților care sunt în sarcina asociației de proprietari (administrare, întreținere, investiții, reparații și alte activități administrative asupra proprietății comune).
Deputații au respins acest proiect de lege motivând că pentru prestarea unei munci, indiferente de mărimea fracțiunii de normă, trebuie să se încheie un contrat individual de muncă cu normă întreagă sau parțială, pe durată neterminată sau determinată, iar contractele civile de prestări servicii, conform Codului Civil se vor încheia numai în cazul activităților accidentale, ocazionale, fără a fi repetitive și fără să aibă caracterul unei activități dependente, astfel cum sunt definite în Codul Fiscal.
Potrivit actualelor reglementări pentru contractele de muncă part-time trebuie plătite contribuțiile sociale la nivelul corespunzător salariului minim pe economie pentru program întreg de lucru.
Al doilea proiect de lege privind asociațiile de proprietari, care a fost respins ieri de Camera Deputaților, propunea ca hotărârile adunărilor generale cu privire la stabilirea fondului de investiții pentru înlocuirea sau reabilitarea coloanelor de apă caldă sau rece, a celor de gaze sau de căldură pentru țevile care traversează apartamentele să se adopte cu votul majorității membrilor asociației de proprietari. Aceasta prin excepție de la actualele prevederi ce stipulează că: ”Pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiţii pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună”.
Deputații au motivat respingerea proiectului prin faptul că actualele prevederi reglementează situația specială când, pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor de investiii pentru consolidare, reabilitare și modernizare, votul fiecărui proprietar are o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună, și nu o majoritate specială, extraordinară sau unanimitate. În acest caz, majoritățile care trebuie respectate sunt cele prevăzute la art.24 din Legea 230/2007, singura diferență fiind făcută de modul de calcul al voturilor, în acest caz, votul fiecărui proprietar având o pondere egală cu cota-parte din proprietatea comună.
Citiți și:
Spatii industriale, depozitare si de servicii, vor fi extinse pe 25 ha
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)![]() |
ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) ![]() |



