Oferte locuri de munca top

Prețurile anumitor proprietăți vor crește cu 30 – 40% în 2018

Interesul investitorilor pentru imobile cu potențial de apreciere pe termen scurt și mediu (între cinci și șapte ani) a crescut în ultima parte a anului trecut, datorită faptului că există în piață proprietăți cu prețuri de vânzare la nivelul lui 2017.

În opinia consultanților imobiliari, se remarcă o mișcare a activelor care erau staționare în piață. Interesul pentru acestea a făcut ca numărul lor să se diminueze semnificativ, semn că este momentul achiziționării acelor proprietăți care s-au menținut la vechiul preț, întrucât următorul lot va avea prețuri semnificativ mai mari.
„Primul semestru al anului va fi decisiv pentru adjudecarea, în urma negocierilor, a ofertelor care au stat anul anterior pe biroul potențialilor investitori” declară Costel Alecu, managing partner al Romtor Real Estate. El a conchis estimând că „prețurile vor crește cu 30 – 40% la acest tip de proprietăți, care ar putea genera un yield anual de 8-9%”.
Apetitul pentru consum manifestat la începutul lui 2017, precum și o oarecare flexibilitate a băncilor în privința creditării au sporit constant cererea de locuințe.

Riscurile investiționale sunt reprezentate de mediul fiscal impredictibil, creșterea inflației și a dobanzilor dar și de deprecierea leului. De altfel, CA al BNR a decis la începutul lui ianuarie majorarea dobânzii sale de politică monetară de la 1,75 la 2% iar guvernatorul Mugur Isărescu a atras atenția asupra faptului că leul își va continua deprecierea în timp ce bugetul de stat a fost previzionat la o medie anuală a euro de 4,55 lei.

www.romtor.ro

Telefon: 0212331849
office@romtor.ro

 

Sus