Normele privind protecția mediului ca urmare a impactului drum-mediu înconjurător au fost aprobate (atasate). Acestea stabilesc cum se desfășoară procedura de reglementare pentru obținerea Acordului de mediu, modul de încadrare a investiției care se face de către autoritățile competente în protecția mediului etc.
Pentru proiecte publice ori private sau pentru modificarea ori extinderea activităților existente, care pot avea impact asupra mediului, este obligatorie solicitarea și obținerea acordului de mediu.
Proiectele care pot avea efecte semnificative asupra mediului datorită, printre altele, naturii, dimensiunii sau localizării lor fac obiectul unei solicitări de aprobare de dezvoltare și unei evaluări a impactului lor asupra mediului înaintea emiterii acestei aprobări. Evaluarea impactului asupra mediului nu poate fi efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate.
În situația în care o investiție se realizează etapizat sau se amplasează pe terenuri aflate în raza teritorială a mai multor unități administrativ-teritoriale învecinate, evaluarea impactului asupra mediului se realizează pentru întreaga investiție.
Lucrările de infrastructură rutieră au impact direct sau indirect, pozitiv sau negativ sau cumulat asupra mediului înconjurător. La elaborarea proiectelor se respectă prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului. Aceasta reprezintă un obiectiv de interes public major, având la bază principii și elemente strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societății.
De asemenea, pentru orice proiect care nu are o legătură directă sau nu este necesar pentru managementul ariei naturale protejate de interes comunitar, dar care poate afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinație cu alte proiecte și care face obiectul evaluării impactului asupra mediului, raportul privind impactul asupra mediului include concluziile studiului privind evaluarea adecvată.
Elaborarea raportului privind impactul asupra mediului se realizează cu respectarea îndrumarului prevăzut la art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.
Descărcați aici normele privind protecția mediului ca urmare a impactului drum-mediu:
Citiți și:
Teren scos la vanzare dupa aprobarea documentatiei de urbanism
Inca 94 de blocuri vor intra in program local de reabilitare
Ansamblu imobiliar in Bucuresti pe un teren de peste 12 mii mp
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)![]() |
ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) ![]() |



