În două dosare pentru trafic de influență legat de lucrări de construcții, în care procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a unor inculpati, apare clubul de fotbal Ceahlău Piatra Neamț.
Astfel, procurorii DNA susțin că, la începutul anului 2010, Gheorghe Ştefan, la data faptei primar al municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, a pretins de la directorul unei societăți comerciale cu activitate în construcții ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamț. Sponsorizarea era de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrița privind un obiectiv de investiții având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret. În schimbul banilor, Gheorghe Ștefan a promis că va interveni pe lângă funcționarii din conducerea Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiției, pentru a se continua finanțarea obiectivului amintit. În temeiul solicitării lui Gheorghe Ștefan, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț în calitate de prestator și societatea cu activitate în construcții, în calitate de beneficiar, au fost încheiate șapte contracte de reclamă și publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale și a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 lei, în condițiile în care nu există nici un document privind executarea obligațiilor asumate de prestator.
*
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au mai dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: * Marian Iftimie-Nicorici, director general al Agenției Naționale pentru Locuințe, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență * Iulian Boghean, director în cadrul la SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2010, Marian Iftimie-Nicorici, în calitate de director al Agenției Naționale pentru Locuințe și Iulian Boghean, director în cadrul SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț, i-au pretins administratorului unei societăți comerciale să remită către SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma să le încaseze de la Agenția Națională pentru Locuințe, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuințe aflate în derulare.
Marian Iftimie-Nicorici a promis, în schimb, că va interveni pe lângă funcționarii din subordine pentru ca plățile către respectiva societate comercială să nu fie întârziate. Ca urmare a acestei solicitări, la data 6 septembrie 2010, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț (în care Boghean Iulian îndeplinea funcția de director de marketing ) în calitate de prestator și o firmă administrată de aceeași persoană căreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contractul având ca obiect servicii de reclamă și publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plătit suma totală de 61.709,96 lei în temeiul a două facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate. Ambele dosare au fost trimise spre judecare Tribunalului Neamț. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)![]() |
ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) ![]() |



