Oferte locuri de munca top

Cum a fost completata legea privind apararea impotriva incendiilor

Cu 263 de voturi pentru și 3 abțineri Camera Deputaților a adoptat ieri completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Proiectul prevedea instituirea obligaţiei beneficiarilor investiţiilor în construcţii şi amenajări să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, precum şi după obţinerea acestei autorizaţii. Totodată, s-a propus stabilirea cuantumului de amenzi de la 20.000 lei la 50.000 lei pentru nerespectarea acestor obligații.

Dar, două amendamente importante aprobate de deputați au modificat forma proiectului legislativ adoptată de Senat, ca primă cameră sesizată.

Astfel, conform prevederilor votate de Camera Deputaților sunt vizate numai construcțiile publice: Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investițiilor care vizează construcții publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective”.

În plus, panourile devin mult mai mici, de patru ori mai mici față de cum erau în proiectul inițial (litere de 10 cm). Amendamentul votat stipulează că panourile trebuie să fie: “cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: ”Acest spațiu funcționează fără autorizaţia de securitate la incendiu. ”

Deputații au stabilit clar faptul că sunt vizate de obligație construcțiile neautorizate în care are acces publicul, cu definirea efectivă a acestora.

Un amendament nou precizează care sunt aceste construcții:

Obligația vizează categoriile de construcții, cu următoarele destinații și funcțiuni:

a) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de comerţ – baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine, supermagazine și hipermagazine;

b) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de cultură – teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului;

c) clădiri ori spaţii amenajate în clădiri cu destinaţia de turism – hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni, apartamente și camere de închiriat în regim hotelier.”

Precizarea a fost necesară – susțin deputații – întrucât din HG nr. 571 /2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu rezultă o multitudine de categorii de construcții și amenajări pentru care s-ar aplica prevederile propunerii legislative (de exemplu: spații de producție și depozitare, construcții agrozootehnice, rastele de butelii, rețele de alimentare cu apă cu hidranți exteriori, instalații de stingere, detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu), care nu au legătură cu accesul publicului.

De asemenea, deputații au considerat că sancțiunea contravențională propusă pentru nerespectarea obligațiilor cu privire la neamplasarea panoului, de la 20.000 – 50.000 lei, este una exagerată, iar sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. Astfel, pentru nerespectarea obligaţiei de realizare şi amplasare a panourilor de înştiinţare de către beneficiarii investițiilor în construcții și amenajări, amenzile vor fi de la 1.000 lei la 2.500 lei.

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 


Etichete:
Sus