Oferte locuri de munca top

Zece banci mai primesc fonduri pentru Prima Casa

Suma de 22 milioane lei din plafonul aferent anului 2017 în cadrul Programului “Prima Casă” va fi redistribuită băncilor care au înregistrat grade de utilizare a plafoanelor de peste 97%. Sumele aprobate au fost puse efectiv la dispoziţia următorelor bănci: Bancpost, Marfin Bank, OTP Bank, BRD, Piraeus Bank, ING Bank, Unicredit, Leumi Bank, CEC Bank și Credit Agricole.

Persoanele fizice interesate pot beneficia de avantajele Programului Prima Casă prin accesarea ofertelor de creditare ale finanţatorilor care dispun de plafoane.

Solicitările de acordare de garanţii şi promisiuni de garantare transmise către FNGCIMM până la data de 31 decembrie 2017 vor fi procesate în regim normal şi vor fi acordate din plafonul aferent anului 2017.

Plafonul total de garantare pentru anul 2017 a fost de 2.675,5 milioane lei, format din suma de 2.500 milioane lei stabilită prin Hotǎrâre de Guvern și din suma de 175,5 milioane lei reprezentând diferenţa rămasă nealocată din plafonul aferent anului 2016 şi diferenţa neutilizată până la data de 31 decembrie 2016 din sumele alocate finanţatorilor din plafonul rămas disponibil în anul 2016.

De la începutul anului până la 30 noiembrie 2017 au fost emise un număr de 23.437 contracte de garantare în valoare totală de 2.048,70 milioane de lei, din care 20.595 contracte de garantare în valoare totală de 1.743,72 milioane de lei au fost acordate din plafonul aferent anului 2017, iar 2.842 contracte de garantare, în valoare totală de 304,98 mil lei au avut la bază promisiunile de garantare acordate din plafoanele anilor precedenţi.

La aceste valori se adaugă şi cele 6.538 promisiuni de garantare acordate din plafonul anului 2017, în valoare totală de 740.127.579,19 lei.

Diferenţa până la gradul de utilizare a plafonului Prima Casă alocat pentru anul 2017 de peste 97% înregistrat în prezent este reprezentată de solicitări de acordare de garanţii şi promisiuni de garantare trimise de către finanţatori la FNGCIMM şi aflate în diverse stadii de analiză.

 

Citeste si:

 

Va fi construit un centru de cercetari

 

Un ansamblu multifunctional, pe 14 ha in Bucuresti, a fost aprobat

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor

 ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici)coperta-ac8-mare  ARENA Constructiilor , oct 2017  (click aici) coperta-ac7

 

Sus