Ce sanse de reusita ar avea introducerea unui onorariu minim pentru arhitecti

În ultima vreme au existat dezbateri intense în rândul arhitecților dacă trebuie și dacă este posibilă introducerea unui onorariu minim pentru serviciile pe care le prestează, asfel încât să fie asigurat și un nivel de calitate corespunzător.

“Onorariul minim este o speranță pe care o pot înțelege, dar trebuie să se și poată face din punct de vedere legal. Este o problemă foarte delicată”, ne-a declarat arhitectul Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România.

Nu ar fi pentru prima oară când este aplicat în România un onorariu minim pentru serviciile de arhitectură. O astfel de prevedere a fost introdusă în lege în 2001, odată cu înființarea Ordinului Arhitecților din România. Prevederea a rămas în vigoare timp de 4 ani, după care a fost scoasă din lege ca o condiție de aderare a României la Uniunea Europeană. Ea a mai fost totuși păstrată ca referință până în 2007, când Uniunea Europeană a interzis onorariile minime, iar ministerul de resort din România le-a scos complet, relatează președintele OAR.

În prezent, Germania este singura excepție din Uniunea Europeană unde se mai aplică onorarii minime pentru servicii de arhitectură. În alte țări europene, ordinele arhitecților au fost amendate de autoritățile pentru concurență pentru astfel de prvederi , așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Belgia.

Pe de altă parte, chiar și atunci când au existat onorariile minime în România, ele nu au fost respectate. „Erau arhitecți care spuneau atunci că piața nu poate să le ofere acele onorarii, deci că nu sunt aplicabile. Piața era deja configurată pe nivelul de tarifare din anii ’90. Este foarte greu de schimbat piața printr-o lege și poate dura 10-15 ani”, mai spune domnul Țigănaș.

“A fost o tentativă de introducere a unui tarif minim, dar nu l-a respectat nimeni. Nu a funcționat și nu va funcționa, nu are nicio șansă”, ne-a spus arhitectul Sorin Gabrea.

Oricum, nu poate fi stabilit un tarif minim pentru că există inegalități la nivelul țării, nu poate fi comparată piața din București cu piața dintr-un oraș mic de provincie, adaugă domnul Gabrea.

“Sunt numai câteva birouri care ar putea respecta un preț minimal, dar nu există o solidaritate de breaslă. Sunt antreprenori care îți spun direct că nu lucrezi decât dacă accepți prețul ăsta. Nu poți negocia pentru că îți spun că mai sunt alte zeci de birouri. Nu contează dacă prețul nu îți permite să îți faci treaba”, subliniază domnul Gabrea.

Calitatea implică și un preț pe măsură. “Calitatea nu poate fi asigurată decât la un nivel minim al tarifului”, afirmă la rândul său arhitectul Adrian Cristescu.

Sunt multe probleme pe care existența unui tarif minim le-ar soluționa. De exemplu, “un organizator de licitație a invitat 3-4 echipe la un concurs pentru elaborarea conceptului, concurs pentru care a alocat un anumit buget. A mai venit însă încă un proiectant care s-a oferit să elaboreze conceptul gratis. Atunci de ce ar mai plăti beneficiarul pentru asta?”, relatează domnul Cristescu.

În Germania există această limită care susține un nivel minim de calitate. “Au avut această reglementare, ea a fost ulterior scoasă pentru a lăsa piața liberă, dar în cele din urmă au revenit la ea pentru că și-au dat seama că nu se poate rezolva un lucru fără un anumit timp alocat și implicit bani. Germania și-a susținut cauza, noi doar aplicăm ce hotărăște Uniunea Europeană”, subliniază domnul Cristescu.

Dacă nu poate fi introdus un tarif minim obligatoriu, atunci ar trebui să existe măcar niște recomandări. “Lumea s-ar alinia la ele dacă ar apărea corelate cu un conținut minim al documentației”, susține domnul Cristescu.

În opinia sa, decidenții trebuie să conștientizeze care este volumul și impactul economic direct și indirect al arhitecților în sectorul de construcții și că reprezintă o verigă fără de care nu poate fi vorba de calitate. „În România, lanțul trofic care asigură construcții de calitate este dezarticulat, lipsesc bucăți din el, mai ales pe partea de monitorizare”.

După părerea domnului Țigănaș, nu poate fi stabilit un nivel minim de calitate pentru construcții. “Calitatea exclude elementul de minim, nu există un standard minim de calitate. Pragul minim legal înseamnă cel mult că proiectul este sigur, nu înseamnă calitate, este absolut insuficient. Dacă doar îndeplinești standardele înseamnă că proiectul tău nu este criminal, nu că este de calitate”.

Nivelul calitativ în proiectare poate fi urmărit sub două fațete: aspectul legal, și sunt instituții abilitate să verifice calitatea, și aspectul cultural, care ține de client. “Nu se poate standardiza calitatea, tot așa cum nu există o lege împotriva analfabetismului. Calitatea ține de cultura beneficiarilor, dacă le pasă de construcție, de confort. Repere calitative există, dar le folosesc doar unii. Este o problemă culturală, nu tehnică. Noi am fost câteva zeci de ani sub comunism, timp în care problemele culturale au fost tratate ca probleme tehnice. Toată cultura construirii este pusă pe seama tehnicului”, argumentează domnul Țigănaș.

Rolul arhitectului nu este pe deplin înțeles de beneficiari. “Beneficiarul nu percepe tot ce înseamnă arhitectura și faptul că misiunea arhitectului nu se termină odată cu obținerea autorizației de construire”, subliniază domnul Țigănaș.

“Mulți clienți fac contracte limitate la o parte dintre serviciile pe care ar trebui să le facă arhitectul, deși acesta are responsabilitatea legală pentru proiect. Ar trebui niște contracte-tip, cu niște standarde minime”, sugerează domnul Cristescu. Un astfel de standard nu ar trebui să facă diferența între lucrări publice și lucrări private.

În prezent, există și o concurență neloială în piața de arhitectură. De exemplu, sunt birouri care nu plătesc licențele pentru programele de calculator, care apelează la forță de muncă neremunerată etc. „Există o concurență neloială, sunt diverse trucuri pentru a rezulta prețuri foarte mici. Însă doar introducerea unui preț minimal nu este suficientă, fenomenul este mult mai complex. Trebuie o implicare complexă pe piața muncii, cu oameni care știu despre ce este vorba și care o pot reglementa”, susține domnul Gabrea.

În cele din urmă, arhitecții trebuie să reușească să depășească obstacolele în calea exercitării profesie lor prin forța convingerii. „Acum se dorește sa fie ieftin și mult și să dea bine în poză, sa arate ca în afară. Trebuie să convingem că este nevoie de noi și că merităm să fim plătiți ca să rezulte o lucrare de calitate”, conchide arhitectul Șerban Țigănaș.