Oferte locuri de munca top

Cine va reabilita DJ673 cu peste 7,3 mil euro

A fost semnat contractul de execuție lucrări pentru reabilitarea DJ 673, care traversează localitățile Slivilești, Șiacu, Bolboși, Igirosu, Borăscu, Calaparu, Turceni, Broșteni, până în DN 66(E79), Județul Gorj

Contractul a fost semnat între Consiliul Județean Gorj, în calitate de autoritate contractantă și Asocierea Ydail Construct SRL, Domarcons SRL, Greenadel Prod SRL, Romstrade SA, Maninter Car SRL, lider de asociere Ydail Construct SRL, în calitate executant al lucrărilor.

Valoarea contractului este de peste 7,3 milioane euro (32.929.372,11 lei fără T.V.A), cu o durată de execuție 24 de luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Contractul este finanțat  prin Programul Național de Dezvoltare Locală și din bugetul propriu al Județului Gorj.

Obiectivul de investiție are o lungime de 29,746 km și  lucrările de reabilitare vor consta în turnare straturi de uzură și binder, piatră spartă, balast și geocompozit;
Pentru cele 19 poduri amplasate pe traseul DJ 673 au fost prevăzute următoarele categorii de lucrări:

  1. Suprastructura

*placa de suprabetonare;
*hidroizolație și cale nouă pe partea carosabilă, borduri înalte și troturare noi B=7,80+2×1,0m;
*parapet pietonal nou;
*parapet direcţional nou pe rampe 1 = 4 x 25,0 m;

*protecţie intrados suprastructură cu mortar special;
*refacere aparate de scurgere a apelor;
*refacere rosturi de dilatație;
*curăţire și protecţia aparatelor de reazem;
b.Infrastructura:

*reparaţii față văzută culei cu mortar special;
c.Racordarea cu terasamentele:
*curățare și placare aripi;
d.Albie:
*curățire de vegetație și reprofilare amonte și aval pe 50,0 m;
*Realizare dispozitive de scurgere a apelor (șanțuri, podețe transversale noi, podețe la drumurile laterale, accese la proprietăți, reparații la podețele transversale existente);
*Amenajare 3000 m de trotuare pietonale, cu o lățime de 1,50 m și 6000 m de piste de bicicletă, cu o lățime de 1,50 m;
*Amenajări intersecții cu drumurile laterale;
*Accese la proprietăți. Pentru accesul la cele 1322 proprietăți se vor reface podețele Φ600-5 m lungime, iar racordarea între partea carosabilă nouă și  accesul către curtea proprietăților se va turna o suprafață de legătura din beton de ciment;
*Stații de transport public. Pe traseul drumului județean, s-au identificat un număr de 20 stații de transport public care necesită modernizare;
*Montare marcaje si indicatoare pentru o semnalizare corespunzătoare și montarea de borne kilometrice.

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Sus