Oferte locuri de munca top

Platforma comerciala Baneasa va fi extinsa

Cât de importantă pentru economia țării este platforma comerciala Băneasa este arătat de un studiu realizat de KPMG pentru Băneasa Developments. Reamintim că omul de afaceri Puiu Popoviciu, care controlează compania, a fost condamnat definitiv în această vară la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.

Compania Băneasa Developments a anunțat că are în plan extinderea platformei comerciale cu circa 127.000 mp suprafață utilizabilă de retail până în anul 2026, în urma unor investiții ce pot urca la 300 de milioane de euro.

Planurile de dezvoltare pe termen lung ale companiei vizează investiții suplimentare de tip greenfield în zonă (comercial, birouri, rezidențial), rezultând în peste 1.4 milioane mp de suprafețe utilizabile (cu o pondere de cca 76% a proiectului rezidențial). Astfel s-ar crea unul dintre cele mai mari proiecte de tip mixed-use din Europa Centrală și de Est.

În prezent, dezvoltările de tip mixed-use ale Băneasa oferă circa 170.000 mp de suprafețe utilizabile (cu o pondere de 44% a componentei rezidențiale).

Studiu citat arată că proiectul existent și investiția de tip greenfield, compusă din zone comerciale, rezidențial și birouri, poate produce un impact economic total estimat la circa 6 miliarde de euro în perioada 2017 – 2026.

De asemenea, studiul evidențiază faptul că, în perioada 2005-2016, dezvoltarea de tip mixed-used Băneasa a susținut circa 130.000 de salarii, în cuantum de circa 590 milioane de euro. Totodata, platforma a generat o valoare economică totală de circa 1.6 miliarde de euro și a adus peste 740 milioane deeuro în taxe către bugetul de stat. În anul 2016, proiectul a susținut circa 14.000 de locuri de muncă..

Băneasa Developments operează în prezent cel mai mare centru comercial din București, pe o suprafață de peste 80.000 mp și cu 364 de magazine.  În ultimii 10 ani, compania a investit circa 165 milioane de euro în dezvoltarea zonelor comerciale, care au stat la baza dezvoltărilor ce au urmat în zonele înconjurătoare din nordul Bucureștiului.

Anul trecut, veniturile Băneasa Developments au depășit 49 de milioane de Euro, profitul net situându-se la circa 16 milioane euro.

Băneasa Developments este compania care operează Băneasa Shopping City, Feeria Shopping Gallery, Grand Cinema & More și KFC Drive-in. În plus, Băneasa Developments administrează platforma comercială Băneasa, ce include Carrefour, Mobexpert, Metro și BricoDepot. Platforma comercială Băneasa a facilitat accesul pentru întreaga infrastructură de birouri, retail și rezidențială, precum și către noi cartiere create înPipera, Băneasa, Otopeni, Corbeanca și orașele apropiate.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus