Urare Craciun 2024

Mita pentru modernizarea sediului OCPI Calarasi

Doi angajați din conducerea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din Călărași au fost trimiși în judecată de Direcția Națională Anticorupție. Magistrații DNA suspectează că aceștia și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, încălcând legea, în contextul realizării proiectului pentru modernizarea și extinderea sediului OCPI Călărași. În speță, OCPI Călărași ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 1,16 milioane de euro.

Astfel, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, către Tribunalul Călărași:
* sub control judiciar, a inculpatului Ovidiu Benea, director al OCPI Călărași, în prezent suspendat din această funcție de conducere ca urmare a interdicției dispuse prin ordonanța de control judiciar, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată (3 acte materiale);
* în stare de liberate, a inculpatului Alexandru Găvănescu, la data faptelor șeful biroului economic al OCPI Călărași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

Procurorii susțin că, în perioada 2009 – 22 mai 2015, cei doi inculpați și-ar fi îndeplinit atribuții de serviciu cu încălcarea prevederilor legale. Inițial, aceștia ar fi favorizat o societate comercială să câștige o licitație, care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului pentru modernizarea și extinderea sediului OCPI Călărași, în condițiile în care firma nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul de sarcini.

Ulterior, pe 28 octombrie 2009, directorul și șeful economic ar fi achitat către aceeași societate un avans de 595.000 lei cu TVA, în lipsa unei baze legale și în scopul de a crea foloase materiale necuvenite pentru firma privată. Procurorii anticorupție menționează că, până pe 22 mai 2015, când a fost formulată plângerea penală de către ANCPI, cei doi inculpați nu au efectuat niciun demers pentru recuperarea acestui avans.

Pe 17 noiembrie 2009, cei doi inculpați ar fi încheiat cu aceeași societate comercială un act adițional, prin care s-ar fi contractat lucrări, parte din ele făcând și obiectul contractului inițial. Astfel, valoarea contractului inițial ar fi fost majorată semnificativ, în lipsa unei proceduri legale de atribuire și în lipsa unei solicitări.

Nu-n ultimul rând, procurorii anticorupție susțin că, între toamna anului 2010 și finalul anului 2012, OCPI Călărași ar fi achitat facturile emise de firma respectivă, în condițiile în care Ovidiu Benea și Alexandru Găvănescu ar fi știut că lucrările fuseseră oprite, încă din primăvara-vara anului 2010.

Prin această conduită, inculpații au creat un prejudiciu instituției pe care o reprezentau, în valoare de 5,25 milioane de lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea societății respective. Asfel, OCPI Călărași s-a constituit parte civilă, în cauză, cu suma de 5,54 milioane de lei, adică aproximativ 1,23 milioane de euro.

Totodată, procurorii DNA precizează că, cu privire la infracțiunea de fals în declarații, s-a reținut că, în declarațiile de avere pe anul 2016, date pe propria răspundere, directorul OCPI Călărași nu a menționat în cuprinsul acestora un număr de șase bunuri imobile (terenuri).

În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra a 13 imobile (12 terenuri și o vilă) aflate în proprietatea lui Ovidiu Benea și asupra a două terenuri aflate în proprietatea lui Alexandru Găvănescu. Totodată, magistrații menționează că, în speță, au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași.

Procurorii anticorupție mai precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

 

Sus