Oferte locuri de munca top

Este România pregătită pentru Revoluția Energetică de masă ?

Astăzi, cu 5 000 de euro, o familie își poate produce singură curent electric pe acoperișul casei ori în curte

În ultimii ani, în România se vorbește din ce în ce mai mult despre producerea de energie pe cont propriu cu ajutorul panourilor fotovoltaice instalate pe acoperișul casei ori în curte, care transformă energia solară în electricitate.  Energia astfel generată poate servi la iluminat ori la încălzirea locuinței. Știrea de ultimă oră este faptul că tehnologiile care costau foarte mult anii precedenți, au ajuns să se ieftinească semnificativ. Practic, acest lucru ar transforma consumatorii de energie în producători, generând o adevărată Revoluție Energetică în țara noastră.

Pentru a vedea în ce stadiu suntem, dar mai ales cât de realist este un astfel de scenariu,  am stat de vorbă cu domnul Octavian Căpățînă, cercetător științific, director executiv la compania Negoiu Impex din Cluj Napoca, specializată pe energii regenerabile.

 

C.T.: Domnule Octavian Căpățână, ne puteți spune, vă rog, ce noutăți puteți remarca în 2017  în domeniul energiilor regenerabile, și ne referim  în special la fotovoltaice ? Am dori să vă referiți mai cu seamă la aspecte utile, folositoare pentru proprietarii de imobile din România.

O.C.: Un singur lucru remarcabil, pentru clasa de mijloc din România, în primul rând, anume că am trecut în etapa în care energia electrică fotovoltaică, produsă pe acoperișul casei sau în curte, este mai ieftină decât energia cumpărată de la distribuitori tradiționali (publici) de energie electrică.

 

C.T.: Puteți fi mai pe înțelesul publicului larg, cu exemple concrete dacă este posibil ?

O.C.: De exemplu, am plătit factura de energie electrică, în august 2016, aferentă locuinței, la nivelul  de 0,127euro/kwh (0,206euro/kwh în UE și  0,297euro/kwh in Germania la consumatorii casnici). Dacă luăm în considerare durata de viață a unei instalații fotovoltaice de 20 de ani, ceea ce nu e exagerat, atunci costurile investiției și costurile anuale ale mentenanței ne duc la un cost de 0,08euro/kwh! Și țin să menționez că, pe de o parte, am inclus elemente de conservare a energiei electrice și, pe de altă parte, nu am aranjat cifrele de loc, ci dimpotrivă, am lăsat o margine de siguranță!

 

CT: Pentru specialiști puteți oferi datele de calcul?

O.C.: Da, am luat în considerare o instalație fotovoltaică de 2,5kwcc cu baterii de 400Ah și ieșire de 2,5kwca.Instalația produce 8kwh/zi, medie anuală (vezi imaginea configurației). Costurile sunt în euro și valorile sunt reale și acoperitoare; nu am cosmetizat de loc datele, ci dimpotrivă le-am luat cu o marjă de acoperire în plus. Indiferent de cazul concret de montare pe acoperiș, la sol prețul să fie acoperitor.

untitled

C.T.: Ce se întâmplă iarna sau în cazurile când ai nevoie de o sursă de energie mai puternică decât cea avută la dispoziție?

O.C.:  Evident, supradimensionarea instalației fotovoltaice este costisitoare și trebuie evitată.  În asemenea cazuri, îți iei, imporți, energie din rețeaua publică la prețul de 0,128euro/kwh sau dacă ești izolat de rețeaua publică trebuie să ai în dotare un generator pe benzină.

C.T.: În scenariul enunțat, ați luat în calcul certificatele verzi sau un tarif prefențial (feed -in tariff)?

O.C.: Nu, categoric nu. Costul la care revine un kwh produs, de 0,08 euro, nu are o cotă de diminuare dintr-o schemă cu statul !

C.T.: Și atunci de ce nu se trece masiv, de către clasa de mijloc, pe această variantă de generare de energie electrică ?

O.C.: Sunt două bariere. O barieră informațională, pe care începând cu acest interviu o vom “sparge”, dar propagarea va dura cel puțin un an. Și , în fine,  a doua barieră ține de acest prag al investiției, de 5.000-10.000 de euro, funcție de dimensiunile instalației, care depind de necesitățile gospodăriei. Acești bani trebuie să îi ai și recuperarea lor se face, pe prețurile actuale al energie electrice și a costurilor echipamentelor, în mai puțin de 12 ani. Clasă de mijloc, clasă de mijloc, dar acești bani de investiție trebuie să îi ai disponibili.

C.T. : Ne-ați oferit vești foarte bune și cifre interesante, însă doar aceste informații nu ajung. Cei care ar dori să-și instaleze instalații fotovoltaice cum ar putea afla detalii ? Pentru a avea succes într-un asemenea demers ai nevoie să întîlnești ingineri pricepuți, fiind vorba de un lucru relativ nou în România.

O.C.:  Așa este. Eu le recomand să viziteze târguri și expoziții pe acest profil, cel mai cunoscut din România fiind Târgul RoEnergy București, care va avea loc în 21-23 iunie 2017, la Universitatea Politehnica București, pe Splaiul Independenței, unde doritorii pot sta de vorbă direct cu firmele care expun asemenea echipamente. Târgul RoEnergy , ajuns la a VI-a ediție, are marele avantaj, față de magazinele online, de exemplu, deoarece la târg  oricine poate cere oferte de la mai multe firme, poate face comparații proaspete, astfel încât în final să  poată lua cu adevărat cea mai bună decizie.

Configurator sistem hibrid izolat

12

A consemnat Cosmin Trif

Sus