Modificările aduse de OUG 100/2016 Legii privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii au fost anulate definitiv.
Parlamentul a respins aprobarea proiectului prin care era transformată în lege Ordonanţa de Urgenţă nr. 100/2016 a Guvernului.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea 86/2017 privind respingerea acestei ordonanțe de urgență, iar Monitorul Oficial nr 313 / 2 mai 2017 a consființit moartea inițiativei Guvernului Cioloș.
Schimbările legislative au provocat haos în autorizarea construcțiilor
Timp de patru luni sectorul de construcții a fost dirijat de prevederile OUG 100/2016, iar acum se revine la vechile prevederi din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism, precum și după cele din Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții.
Unii au considerat prevederile OUG 100 fiind benefice, alții suțin că acestea mai mult încurcau.
Oricum, proiectanții au fost puși în situația în care nu mai știau ce să le recomande beneficiarilor, iar dezvoltatorii au rămas cu proiecte blocate. Este de menționat că, și la intrarea în vigoare, actul normativ a produs confuzie în sector, având în vedere implementarea de urgență pe care o presupune o Ordonanță de acest tip. Se naște, astfel, întrebarea: ce se va întâmpla cu certificatele de urbanism aprobate în baza OUG 100/2016?
Totuși, Guvernul Grindeanu, prin vocea unui Secretar de stat din Ministerul Dezvoltării, a anunțat public că lucrează la elaborarea unui nou act normativ de acest gen. În acest sens, afirma demnitarul, a fost deja constituit un grup de lucru interministerial.
Ce prevedea OGU 100/2016
OUG 100/2016 propunea schimbări pentru asigurarea condiţiilor administrative la nivelul autorităţii centrale responsabile cu amenajarea teritoriului și urbanismul pentru monitorizarea modului de implementare a strategiei de dezvoltare teritorială a României. De asemenea în forma modificată cele două legi asigurau elaborarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană în raport cu standardele impuse de către Directiva INSPIRE, asigurându-se interoperabilitatea cu infrastructura de bănci de date teritoriale în acord cu tehnicile din prezent.
Prevederile propuse urmăreau clarificarea rolului și atribuţiilor autorităţilor deliberative de la nivel judeţean și a celor executive de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. OUG aducea modificări pentru clarificarea condiţiilor în care se pot realiza investiţii noi în relaţia acestora cu prevederile documentaţiilor de urbanism în vigoare, în urma situaţiilor semnalate în teritoriu. Aceste măsuri ar fi asigurat întărirea măsurilor de stopare a dezvoltărilor necontrolate, a calităţii vieţii și a competitivităţii teritoriului prin metoda avizului de iniţiere a planurilor de urbanism zonal, potrivit expunerii de motive elaborate de Executiv.
O altă serie de măsuri propuse vizau susţinerea instituţiei Arhitectului Sef prin asigurarea suportului tehnic consultativ al Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism de la nivel judeţean, clarificarea situaţiilor de elaborare a Planurilor urbanistice zonale, clarificarea atribuţiilor structurilor conduse de Arhitectul Sef, clarificarea atribuţiilor pentru comisiile tehnice. La acestea se adaugă prevederi modificate pentru reglementarea competenţelor de control și creșterea amenzilor și sporirea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legale privind urbanismul și asigurarea executării construcţiilor. În plus modificările vizau echivalarea sintagmei “arhitect șef” cu cea de “urbanist-șef/arhitect șef”pentru asimilarea în timp a unei terminologii adecvate.
Conform motivaţiei Guvernului măsurile ar fi determinat evitarea dublei finanţări a documentaţiilor de urbanism prin utilizarea unor baze de date comune și corelarea permanentă între diverse categorii de documente de planificare. Proiectul OUG propunea introducerea votului motivat al consilierilor locali pentru aprobarea documentaţiilor de urbanism.
O schimbare propusă prin proiectul de lege respins era aceea prin care erau introduse elemente de e-guvernare în domeniul urbanismului și al autorizării care ar fi asigurat transparenţa procesului și rapiditatea demersurilor. Autorităţilor locale li se acorda o perioadă de 3 ani pentru ca întreg procesul să se desfășoare prin intermediul unui portal online.
În dezbaterea de la începutul lunii aprilie 247 de deputaţi s-au pronunţat pentru respingerea OUG 100/2016 și 32 au votat contra, proiectul de respingere fiind adoptat. Iniţiativa legislativă a aparţinut Guvernului Cioloș, potrivit documentelor publicate de Camera Deputaţilor .
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia mai 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!