Oferte locuri de munca top

(P) Cum alegem aparatul de aer conditionat potrivit pentru locuinta noastra

daikin-klima-bakimi

Vara se apropie amenintator, iar temperaturile sunt tot mai greu de suportat. Daca te-ai saturat sa induri canicula resimtita puternic si in interiorul locuintei tale, cea mai buna solutie este achizitionarea unui aparat de aer conditionat care sa asigure racoarea caminului tau. Odata ce decizia de a achizitiona un astfel de aparat a fost luata, apare adevarata problema: ce aparat se potriveste locuintei tale? Exista mii de modele pe piata, de diferite dimensiuni, capacitati, tehnologii si preturi, iar alegerea pare imposibila. Noi am vorbit cu echipa de specialisti in sisteme de climatizare, montaj si service aer condtionat AlexIR Decor pentru a afla de ce trebuie sa tinem cont atunci cand alegem un astfel de aparat, care va asigura confortul locuintei noastre.

 

Capacitatea aparatului de aer conditionat

Cei mai multi dintre noi suntem tenati sa alegem aparatul de aer conditionat in functie de pretul acestuia, mai ales tinand cont de faptul ca este un dispozitiv costisitor. Insa pentru a maximiza randamentul unui astfel de dispozitiv, primul lucru de care trebuie sa tinem cont este capacitatea acestuia, ce trebuie raportata la dimensiunile locuintei noastre.  Capacitatea aerului conditionat influenteaza in mod direct eficienta. Ce riscam daca alegem un aer conditionat cu o putere nepotrivita pentru nevoile casei noastre? Daca aparatul este prea mic, va fi adesea suprasolicitat si durata de viata va fi semnificativ scurtata. Pe de alta parte, daca dispozitivul este prea mare, cel mai probabil locuinta noastra va fi mereu prea racoroasa. In ambele cazuri insa, puteti fi siguri ca factura la curent va fi usturatoare.

Ce capacitate a aerului conditionat este potrivita pentru casa noastra? Sfatul nostru este sa cereti opinia specialistului din magazin. Cu toate acestea, va putem oferi un ghid orientativ pentru a intelege care ar trebui sa fie raportul dintre capacitatea dispozitivului si suprafata ce trebuie racita:

  • Pentru incaperile cuprinse intre 10 – 25 de mp se recomanda achizitionarea unui aer conditionat cu capacitate de 9000 BTU;
  • Pentru incaperile cuprinse intre 15 – 35 de mp se recomanda achizitionarea unui aer conditionat cu capacitate de 12000 BTU;
  • Pentru incaperile cuprinse intre 30 – 50 de mp se recomanda achizitionarea unui aer conditionat cu capacitate de 18000 BTU;
  • Pentru incaperile cuprinse intre 40 – 70 de mp se recomanda achizitionarea unui aer conditionat cu capacitate de 24000 BTU

 

Tehnologia

Al doilea aspect de luat in calcul atunci cand vorbim de alegerea unui aparat de aer conditionat este tehnologia pe care o foloseste. Nu uita, insa, ca trebuie sa tii cont de nevoile caminului tau.  In prezent, cea mai viabila tehnologie este cea cu Inverter, ce utilizeaza un model de compresor nou cu o capacitate variabila. Acestui compresor se alatura o unitate electrica care controleaza turatia ventilatoarelor. Care sunt avantajele acestei tehnologii? In primul rand, un aer conditionat cu tehnologie Inverter reuseste sa raceasca orice incapere mult mai rapid decat un dispozitiv obisnuit. Nu trebuie sa neglijam nici costurile energetice mult mai reduse ale aparatelor cu Inverter

 

Pretul

Pretul este factorul decisiv in cazul achizitionarii unui aparat de aer conditionat. Odata ce ati ales capacitatea si tehnologia potrivite pentru locuinta voastra, trebuie sa stabiliti modelul aerului conditionat in functie de bugetul de care dispuneti. Mare atentie, insa, la eventualele capcane! Chiar daca un aparat de aer conditionat ieftim pare o idee buna in momentul achizitiei, este posibil ca acesta sa ascunda de fapt costuri mai mari la energie electrica printr-o clasa de consum inferioara sau sa se defecteze mai rapid, fiind necesare interventiile profesionistilor frecvent. Sfatul nostru este sa cereti opinia unui specialist cu privire la calitatea produsului pe care doriti sa il achizitionati, pentru a evita orice problema.

 

Pe scurt

Sa alegem aerul conditionat potrivit pentru locuinta noastra nu este niciodata o treaba usoara, insa, beneficiind de sfaturile potrivite, puteti achizitiona un model performant. Tineti cont in primul rand de capacitatea de racire a dispozitivului, dar si de tehnologia folosita. Clasa de consum este un indicator bun pentru a ne da seama de costurile facturii de energie electrica la care sa ne asteptam la finalul verii, insa, de multe ori, tehnologia si modul de utilizare ale aparatului sunt cele care dicteaza consumul acestuia. Nu in utimul rand, nu uitati ca, desi un aparat de aer conditionat ieftin va poate salva bugetul pe moment, in timp este posibil sa platiti un pret mare pentru o alegere gresita.

 

Sus