Pentru că statul se pregătește să execute în regie proprie lucrările de construire a mai multor centuri rutiere și nu numai, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții se gândește să atace aceste demersuri în instanța de contencios administrativ.
Președintele ARACO, Laurențiu Plosceanu,a declarat :
„Suntem îngrijorați de apetitul unor entități – și mă refer, în principal la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, dar și la Primăria Municipiului București – de a începe să lucreze în regie proprie sau cu companii pe care le controlează. Cei de la CNAIR invocă performanța pe care au avut-o anul trecut, în repararea acelei porțiuni de autostradă din zona Săliște-Cunța cu forțe proprii, ceea ce este fals. Plecând de la acest precedent, încearcă să fie executanții lucrărilor de centuri pentru multe orașe din țară. Din perspectiva noastră, aici intrăm într-un conflict clar pe probleme de concurență. Legea Concurenței, prin această abordare, este încălcată. Avem mai multe companii de construcții care ne-au solicitat să atacăm în contencios administrativ acest subiect. Suntem în faza în care am sesizat Camera Deputaților, unde Ordonanța este acum în proces de adoptare. Am sesizat, de asemenea, premierul și, nu în ultimul rând, Consiliul Concurenței. Am sesizat PMB, anul trecut, și am spus că nu este de acceptat să înființeze o firmă de construcție proprie pentru a executa proiecte de locuințe sociale în București. Există suficiente companii, atât în București, cât și în țară, care pot executa aceste lucrări, în conformitate cu legislația în vigoare”.
Totuși, președintele ARACO nu crede că riscurile sectorului se opresc aici, dat fiind că Eurostat a confirmat intrarea domeniului de activitate în recesiune tehnică și că legislația se confruntă cu mai multe neclarități.
El consideră că situația este comparabilă cu cea din 2011-2013, dar în condiții de productivitate mult mai redusă și cu o rată incertă de probabilitate pentru multe dintre companiile de construcții.
ARACO, prin vocea președintelui Laurențiu Plosceanu, scoate în lumină principalele riscuri cu care se confruntă sectorul de construcții în acest an:
* sincope consistente în asigurarea finanțării pe proiectele începute;
* menținerea pozițiilor abuzive ale entităților achizitoare cu capital de stat în materie de condiții contractuale, caiete de sarcini etc.;
* majorarea nivelului minim al salariului de la 1 februarie 2017, în contextul absenței mecansimului contractual de ajustare a prețurilor;
* toleranța complice a multor entități achizitoare în ceea ce privește utilizarea unor operatori fără certificare prealabilă a capabilității tehnice și umane în lipsa unor reglementări adoptate;
* apetitul unor beneficiari cum sunt Compania Națională de Investiții Rutiere sau Primăria Municipiului București de a executa lucrări în regie proprie sau cu firme nou înființate în acest scop;
* menținerea unor cerințe minimale legate de palmares prea mari pentru proiectanți și constructori, în condițiile în care, în ultimii ani, investițiile au scăzut;
* efectele negative generate de implementarea întârziată a Master Planului General de Transport;
* întârzierea promovării Legii Prevenției;
* necorelări între legislația fiscală și cea a insolvenței care devin bariere pentru firmele aflate în insolvență în vederea participării la licitație;
* proiectul de modificare a Directivei Comisiei Europene privind detașarea lucrătorilor;
* dezinteresul guvernamental în materie de promovare a unor programe de reabilitare a structurilor înalte critice, programe de consolidare la risc seismic, programe de desazbestizare etc.;
* dezinteresul guvernamental în materie de implicare a organizațiilor profesionale și patronale relevante în elaborarea Codului Urbanismului și Construcțiilor anunțat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!