Oferte locuri de munca top

Mai multe proiecte de investiții publice exceptate de la reguli

Guvernul a extins gama proiectelor de investiții cărora nu li se mai aplică regulile privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, potrivit HG 907/2016.

Astfel a fost publicată în Monitorul Oficial  HG nr. 79/2017 care modifică şi completează art. 15 din HG 907/2016.

Noile prevederi au eliminat  faptul că regulile privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice nu se aplică proiectelor “care se supun prevederilor actelor normative în vigoare la data aprobării indicatorilor tehnico- economici”, menținând numai proiectele “ale căror lucrări sunt în curs de execuţie la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”.

De asemenea, au introdus faptul că regulile stabilite în HG907/2016 nu se aplică  proiectelor tehnice/studii de fezabilitate/documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii care “au fost recepţionate de investitor/beneficiar”.

Altă categorie de proiecte nou exceptate de la regulile HG 907 o reprezintă proiectele tehnice/studii de fezabilitate/documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii necesită actualizare, în conformitate cu actele normative în vigoare, dacă au fost elaborate şi recepţionate de investitor/beneficiar până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, ori sunt depuse spre reaprobare/reavizare.”

Totodată, articolul privind excepțiile de la HG 907 a mai fost completat și cu un alineat  nou: “Cazurilor prevăzute la alin. (1) li se aplică legislaţia referitoare la elaborarea documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi la elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, în vigoare la data la care au intervenit situaţiile respective.”

 

TopJobs –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus