Autorităţile judeţene din Cluj au anunţat la sfârșitul săptămânii trecute încheierea unui contract de credit pentru finanţarea proiectelor de infrastructură rutieră.
Președintele CJ Alin Tișe a semnat contractul cu CEC Bank S.A. în valoare de 225 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 50 milioane de euro, necesar în vederea reabilitării şi modernizării drumurilor judeţene.
Procedura pentru contractarea unui credit a fost atribuită pe baza criteriului “preţul cel mai scăzut”. Oferta CEC Bank a fost considerată cea mai avantajoasă, dobânda anuală aferentă acestui credit având o marjă de 0,30%, fără alte comisioane, la care se adaugă ROBOR la 6 luni.
În urma accesări acestui credit bancar, Consiliul Judeţean Cluj va reabilita trasee rutiere cu lungimea de aproximativ 500 km, investiţii care urmăresc dezvoltarea echilibrată a întregului judeţ. Lucrările efective vor debuta în primăvara anului viitor şi vor dura trei ani.
Împrumutul va fi rambursat anticipat exclusiv din fonduri bugetare, potrivit angajamentului CJ Cluj.
Decizia pentru contractarea împrumutului în vederea implementării a 16 proiecte de drumuri a fost aprobată de reprezentanţii judeţeni la sfârșitul lunii septembrie 2016.
Lista proiectelor care primesc finanţare este atașată mai jos:
Nr. crt. |
Denumire obiectiv | Poziţia kilometrică | Valoare (lei) |
1 | DJ 108C DN1 – Mănăstireni | 28+050 – 36+050 | 10.837.772 |
2 | DJ 107P Gilău(DN1) – Someșu Rece – Mărișel – DN1R | 0+000 – 44+260 | 27.413.401 |
3 | DJ 107M Luna de Sus – Băișoara – Buru – lim. jud. Alba | 0+000 – 42+000 | 16.947.370 |
4 | DJ 103G DN75 – Cheile Turzii | 27+300 – 30+400 | 2.439.064 |
5 | DJ 103G lim. jud. Alba – Moldoveneşti – Săndulești – Ceanu Mic – Aiton | 13+200 – 27+300 30+400 – 54+287 |
3.945.384 |
6 | DJ 103M Vâlcele – Rediu – Aiton | 0+000 – 8+180 | 6.153.118 |
7 | DJ 109A Chinteni – Vutureni – Recea Cristur – Dealu Jurcii |
10+200 – 48+500 | 27.882.054 |
8 | DJ 161A Apahida – Cojocna | 0+000 – 12+000 | 8.994.140 |
9 | DJ 150 Viișoara – Ceanu Mare -Frata – Mociu | 0+600 – 40+300 | 29.019.403 |
10 | DJ 161 Fundătura (DN1C) -Dăbâca – Panticeu – Sărata | 17+000 – 44+370 | 12.338.858 |
11 | DJ 109C Gherla – Țaga – Cămărașu | 1+400 – 39+200 | 8.665.153 |
12 | DJ 109 Răscruci – Borșa – Așchileu – lim. jud. Sălaj | 0+000 – 32+670 | 28.971.264 |
13 | DJ 103J Săcuieu-Vlădeasa | 10+200 – 20+200 | 17.606.814 |
14 | DJ 107L Petrești-Lita | 14+900 – 30+950 | 10.818.742 |
15 | DJ 107R Muntele Băișorii – Muntele Mare | 47+350 – 58+650 | 6.831.937 |
16 | DJ 109D Sic – Visa – Coasta – DN1 | 0+200 – 31+120 | 6.135.526 |
TOTAL | 225.000.000 |
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016