Oferte locuri de munca top

Skanska achiziţionează un teren în Polonia și pregătește alte proiecte

Divizia poloneză a Skanska a anunţat la începutul acestei săptămâni preluarea unui teren în centrul Varșoviei.

Compania urmărește realizarea unui proiect de spaţii de birouri în centrul de afaceri al Varșoviei și a semnat în acest sens un acord de concesiunea pentru folosirea pe termen lung a unui teren în apropierea ONZ Rondabout.

În prezent pe teren este amplasată clădirea de birouri Ilmet. În plus compania a cumpărat proiectul Varșovia One.

Cea mai recentă achiziţie a Skanska din districtul Wola a fost precedată de deschiderea clădirii Atrium2 de pe strada Pereca dar si achiziţia terenului de pe strada Łucka. Cele mai mari două proiecte ale companiei în Polonia Generation Park de lângă Daszyńskiego Roundabout și Spark de pe strada Towarowa sunt în curs de dezvoltare.  Acest lucru înseamnă că proiectele Skanska dezvoltate sau în curs de realizare din districtul de business al Varșoviei vor depăși 350 de mii mp, potrivit europaproperty.com.

“Construim în Varșovia de peste 20 de ani. Proiecte realizate de Skanska pot fi regăsite în tot orașul, inclusiv o parte semnificativă a străzii Aleja Jana Pawla II. Mai mult noile noastre clădiri vor deveni un element de bază în cadrul noii străzi Towarowa. Achiziţia clădirii Ilmet este un alt pas către realizarea unui portofoliu cu cele mai bune locuri din oraș.”, a precizat Arkadiusz Rudzki, Managing Director al Skanska Property Poland.

Potrivit viziunii Skanska pe terenul Ilmet ar putea fi construiţi 60 de mii mp de birouri iar clădirea din prezent are o suprafaţă de 20 de mii mp .

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus