Oferte locuri de munca top

Constructia proiectului de 130 mil euro al lui Şandor începe în februarie

os-micConstrucţia primei faze a proiectului de birouri ISHO Offices din apropierea centrului Timişoarei va începe în februarie, a anunțat Ovidiu Şandor, dezvoltatorul proiectului.

În această fază va fi realizat un corp de clădire cu suprafaţa închiriabilă de 16.000 de metri pătraţi, dispusă pe parter şi 7 etaje. Inaugurarea sa este prevăzută pentru primul trimestru din 2018.

Componenta de birouri face parte dintr-un amplu proiect imobiliar mixt, care presupune o investiţie totală estimată la 130 de milioane de euro. Proiectul ISHO va cuprinde la finalizare 50.000 metri pătraţi de spaţii de birouri, realizaţi în trei faze de dezvoltare, precum şi 1.200 de apartamente, care vor fi construite în paralel. Toate acestea pe terenul de 5,3 hectare al fostei platforme industriale ILSA, situat între Bd. Take Ionescu şi Râul Bega.

În prezent este în curs de autorizare prima fază de birouri a proiectului ISHO. Cel mai probabil, autorizaţia de construire va fi eliberată în luna februarie, iar lucrările vor demara imediat după. În cursul lunii decembrie va fi stabilit antreprenorul general pentru partea de structură, ne-a precizat Ovidiu Şandor.

Următoarele două faze de birouri, fiecare de câte 17.000 de metri pătraţi închiriabili, vor fi realizate la intervale de circa 12 luni, pentru a putea fi livrate în primul trimestru din 2019, respectiv primul trimestru din 2020. Noile corpuri de clădire vor fi alipite primului corp de birouri, pentru a se ajunge în final la suprafeţe închiriabile de circa 6.000 de metri pătraţi per etaj.

Proiectul de birouri clasa A va fi certificat în sistem BREEAM, fiind vizată obţinerea calificativului superior “Excellent”.

Chiria de pornire pentru spaţiile de birouri va fi cuprinsă între 13,5 şi 15 euro pe metru pătrat pe lună. Taxa pentru servicii (care va include suplimentar şi costul energiei pentru încălzire şi ventilaţie) va fi de circa 2,5 euro pe metru pătrat pe lună.

 

În vara începe construcţia primei faze de apartamente

 

Componenta rezidenţiala a proiectului ISHO va fi dezvoltată în interval de 3 – 4 ani, până cel târziu în anul 2021. Într-o primă fază vor fi realizate 300 de apartamente. Construcţia va demara spre mijlocul anului viitor, astfel încât locuinţele să fie livrate în primăvara lui 2018. Restul apartamentelor vor fi dezvoltate în funcţie de viteza cu care piaţa absoarbe unităţile livrate, a adăugat domnul Şandor.

Ansamblul va cuprinde de la studiouri până la apartamente cu 4 camere şi penthouse-uri. Acestea vor fi dispuse în 6 clădiri cu diferite regimuri de înălţime, de la subsol + parter + 4 etaje + 2 etaje retrase până la subsol + parter + 20 de etaje.

Preţurile apartamentelor nu au fost încă stabilite, dar ele se vor raporta la media pieţei din Timişoara, care este de circa 1.200 de euro pe metru pătrat util în cazul apartamentelor noi, susţine domnul Şandor.

Proiectul ISHO va fi dezvoltat de compania Mulberry Development, prin care Ovidiu Şandor a realizat şi investiţiile anterioare în ansamblul de birouri The Office din Cluj-Napoca, dezvoltat în parteneriat cu fondul de investiţii NEPI şi aflat în curs de finalizare, precum şi proiectul City Business Centre din Timişoara, vândut  către NEPI.

Proiectul ISHO va fi dezvoltat utilizând capitalul propriu al dezvoltatorului şi credite bancare.

În perspectivă, intenţia dezvoltatorului este să se angajeze în unul, maxim două proiecte pe an. În paralel cu ISHO ar putea fi demarat un alt proiect, însă nu mai devreme de anul 2018. În acest sens, antreprenorul timişorean vizează oraşele secundare şi exclude din start Bucureştiul, unde competiţia este acerbă. “M-aş uita la un nou proiect în Cluj, dar sunt puţine terenuri, iar ele sunt scumpe. Avem solicitări să construim birouri şi în Craiova”, menţionează domnul Şandor.

În paralel cu demararea primelor faze ale proiectului ISHO, Mulberry Development, în parteneriat cu NEPI, dezvoltă ultima fază din ansamblul de birouri The Office din Cluj-Napoca. Aceasta va dispune de o suprafaţă închiriabilă de 18.500 de metri pătraţi şi urmează să fie livrată vara viitoare, adăugându-se la cei 40.500 de metri pătraţi finalizaţi în primele două faze.

 

isho-offices

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016

Sus