
Un număr de 64 panouri solare și două pompe de căldură vor putea fi amplasate în obiective din municipiul Alexandria. Primăria participă la programul Casa Verde privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu proiectul “sistem de preîncălzire centralizată a apei calde folosind energii regenerabile”.
Vor fi trei beneficiari: Ştrand Vedea, grădiniţa cu program normal nr.5 şi creşa Peco, precum şi creşa Ion Creangă.
Finanţarea se va asigura din fonduri de la bugetul de stat şi fonduri de la bugetul local.
48 panouri solare plane la Ştrandul Vedea-
Valoarea totală a proiectului pentru ştrandul Vedea este 134.232 euro, din care 39.345 euro vor fi alocaţi pentru construcţii montaj.
Pe suprafaţa de teren aflata în incinta ştrandului Vedea, în imediata vecinătate a Centralei Termice se vor amplasa, pe o structură metalică, cu orientare spre sud, un număr de 48 panouri solare plane. Având în vedere că suprafata de absorbtie a unui panou solar plan este de 2,31 mp, pe structura metalică se va instala o suprafaţă totală de absorţie de 110,8 8mp. Cantitatea de căldură produsă de cele 48 de panouri solare/an va fi de 124.085,808 kw.
Durata de implementare a proiectului este de 8 luni de la data semnării contractului de finanţare, iar durata de execuţie a lucrărilor de reabilitare este de 3 luni.
Contribuţia proprie în proiect a U.A.T. a municipiului Alexandria este reprezentată de achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 10% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 67.279 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului, în cazul in care proiectul va fi selectat în vederea finanţării de către Administraţia Fondului pentru Mediu.
Două pompe de căldură si 4 panouri solare la Grădiniţa nr.5
Valoarea totală a proiectului este de 30.520 euro, din care 8.803 mii euro sunt alocaţi pentru constructii montaj.
La acest proiect se propune montarea a două pompe de căldură dotate cu boilere de inox de 300 l şi serpentine. Cele două pompe vor fi amplasate una în centrala termică care va alimenta cu apă caldă menajeră grupurile sanitare, iar cea de-a doua se va amplasa în bucătarie.
Cele 4 panouri solare plane vor fi amplasate pe acoperiş. Astfel se va asigura necesarul zilnic de apa calda menajera in proportie de 100% în lunile: iunie, iulie, august si septembrie, iar in celelalte luni pompele de aer apa vor ajuta la asigurarea necesarului.
Având în vedere că suprafaţa de absorbţie a unui panou solar plan este de 2,31 mp, pe acoperis se va instala o suprafaţă totală de absorbţie de 9,24mp. Cantitatea de caldura produsă de cele 4 de panouri solare va fi de 40.051,04 kw/an.
În cazul în care proiectul va fi selectat în vederea finanţării de către Administraţia Fondului pentru Mediu, cofinanţarea proiectului în cuantum de 18.685 lei va fi susţinută de UA
Durata de realizare a proiectului este de 3 luni.
12 panouri solare plane la Creşa Ion Creangă
Valoarea totală a proiectului la creşa Ion Creangă este de 47.413 euro, din care 66.600 lei, reprezentand 14.781euro vor fi destinaţi pentru constructii montaj.
Pentru acest proiect se propune prepararea apei calde menajere cu ajutorul energiei solare prin amplasarea a 12 panouri solare plane pe acoperişul clădirii.
Astfel, se va asigura necesarul zilnic de apă caldă menajera în întregime pentru lunile: iunie, iulie, august şi septembrie, iar în celelalte luni pompele vor ajuta la asigurarea necesarului.
Datorită faptului că suprafaţa de absorbţie a unui panou solar plan este de 2,31 mp, pe acoperis se va instala o suprafaţă totală de absorbţie de 27,24mp. Cantitatea de caldură produsă de cele 12 de panouri solare va fi de 40.249,52 kw/an.
Proiectul propus vine în sprijinul comunităţii pentru rezolvarea problemelor specifice domeniului energetic prin reducerea consumului de energie provenit din surse convenţionale şi promovarea investiţiilor în surse de energie regenerabilă.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016


un lucru demn de urmat si in alte locatii