Cinci zile, adică până pe 5 iunie, au la dispoziție cadastriștii ca să trimită propuneri la Ministerul Dezvoltării pe marginea proiectului de modificare a Legii Cadastrului.
Noile reglementări propuse urmăresc accelerarea înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
Potrivit noilor reglementări, angajatii Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și cei ai instituțiilor subordonate vor beneficia de drepturi de natură salarială egale, conferită întregului personal, indiferent de modalitatea de angajare, pe perioadă determinată sau nedeterminată.
Procedura aprobării tacite se aplică, în lipsa contrasemnării, atât cu privire la situația tehnico-juridică reflectată de documentele tehnice în ceea ce privește titularii și întinderea drepturilor asupra construcțiilor, cât și asupra terenurilor.
Vor fi numite comisii care să soluționeze cazurile în care se înregistrează erori în evidențele cadastrale față de realitatea din teren a imobilelor.
Va fi reglementată cartea funciară a tarlalei, modalitatea de înscriere a terenurilor ale căror amplasamente nu sunt clar delimitate, respectiv se înregistrează minusuri de suprafață la nivel de tarla.
Va fi reglementată expres continuitatea înscrierilor în vechile cărți funciare existente în regiunile de carte funciară supuse Decretului-lege nr. 115/1938, similar reglementării existente cu privire la înscrierile ce pot fi efectuate în continuare în vechile registre de publicitate imobiliară, pentru a se asigura continuitatea acestor evidențe.
Agenția Națională va putea utiliza fondurile proprii pentru asigurarea suportului financiar necesar primăriilor pentru întocmirea documentațiilor cadastrale și deschiderea gratuită a cărților funciare, conform procedurii înregistrării sistematice, pentru imobilele situate în sectoare cadastrale din extravilan, indiferent de calitatea titularului dreptului asupra imobilelor, și, pe cale de excepție, asupra imobilelor situate în sectoare cadastrale din intravilan.
Agenția Națională va putea finanta întocmirea documentațiilor cadastrale cu privire la imobilele aflate în domeniul public sau privat al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului și Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
Vor fi finantate cu priroritate lucrările de înregistrare a imobilelor la nivel de sector cadastral, precum și a imobilelor proprietatea statului.

