Poligonul descoperit de tragere din Pădurea Băneasa a fost omologat deşi în zona sa de siguranţă trăiesc aproximativ 1000 de persoane.
Cele câteva sute de locuinţe au fost construite înainte de omologarea, în anul 2005, a poligonului, cu avizul ministerului de resort, sustin reprezentantii Primariei Sector 1.
Păstrarea pretinsei zone de siguranță în limitele actuale pentru poligonul deschis Băneasa conduce la imposibilitatea respectării Ordinului nr. 485/19.05.2008, emis de către Ministerul Administrației și Internelor (MAI), care interzice efectuarea tragerilor în condițiile în care, în zona de siguranță, se află oameni, animale sau vehicule.
La momentul omologării poligonului, Ministerul Administrației și Internelor nu a ținut cont de faptul că terenurile din zonă se aflau în intravilanul Municipiului București, erau în proprietate privată, fiind aprobate reglementări urbanistice care le permiteau proprietarilor să execute lucrări de construcții.
Primăria Sectorului 1 apreciază ca fiind nelegală omologarea poligonului, întrucât dosarul de omologare nu conține dovezi că au fost respectate prevederile Planului Urbanistic General. Mai mult, Ministerul Administrației și Internelor nu a solicitat un punct de vedere/aviz din partea autorităților publice locale.
Terenurile aflate în pretinsa zonă de protecţie a poligonului Băneasa au fost introduse în intravilanul Capitalei prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 269/2000 de aprobare a Planului Urbanistic General (PUG), valabil și în momentul de faţă. PUG-ul nu conține niciun fel de restricţii de construire pentru zona de protecție a poligonului Băneasa. Mai mult decât atât, la data aprobării PUG al Municipiului București a fost solicitat inclusiv avizul MAI, în care nu se face vreo referire cu privire la existenţa poligonului Băneasa.
În baza unor Planuri Urbanistice Zonale, aprobate încă începând cu anul 1995, a Planului Urbanistic General și/sau a altor documentații de urbanism tip Planuri Urbanistice Zonale (prima ediție a PUZ Zona de Nord aprobat la nivelul anului 2004) sau Planuri Urbanistice de Detaliu au fost emise autorizații de construire, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data depunerii cererilor pentru obținerea autorizațiilor respective.
Primăria Sectorului 1 a solicitat în instanță Jandarmeriei Române să i se pună la dispoziție documentația care a stat la baza omologării poligonului de tragere din Pădurea Băneasa.