Oferte locuri de munca top

Comisia Europeana sustine constructia unui hub de gaz in Bulgaria

flame-871136_960_720Bulgaria ar putea fi ţara în care se va construi viitorul hub de gaz de importanţă regională iar proiectul beneficiază de sprijin din partea oficialilor europeni, potrivit surselor din presa de la Sofia.

Suportul european a fost exprimat cu ocazia întâlnirii dintre prim-ministrul Boyko Borosov și Comisarul european pentru acţiuni climatice și energie Miguel Arias Canete aflat în vizită în Bulgaria la sfârșitul săptămânii trecute.

Acesta este primul semnal de susţinere a proiectului de construcţie a hubului de gaz din partea unui înalt oficial european, potrivit novinite.com.

Comisarul a precizat că Bulgaria are potenţialul pentru a fi un punct cheie din reţeaua de gaz a Europei și are capacitatea de a coordona construcţia unui hub de gaz în Balcani ca urmare a capacităţii sale istorice și a unei reţele de distribuţie foarte bine construite. Guvernul bulgar a făcut tot ce se putea pentru construcţia de interconectori de gaz cu ţările învecinate, a mai precizat sursa citată.

Canete a mai adăugat că Bulgaria și UE au lucrat împreună de anul trecut la proiectele de construcţie a interconectorilor cu Serbia, Grecia și Turcia, proiecte-cheie de infrastructură pentru Europa care sunt vitale pentru realizarea unui hub.

De asemenea hubul de gaz va asigura posibilitatea de transmisie pentru diferite interconexiuni inclusive cele rusești dar a subliniat că această construcţie nu este orientată către Rusia.

La capitolul proiecte dezvoltate prin cooperare cu CE autorităţile bulgare lucrează la construcţia interconectărilor pe gaz cu Grecia și România și caută finanţare pentru gazoductul cu Serbia.

Comisarul european a ţinut să precizeze că CE va susţine fiecare proiect de infrastructură care respectă legislaţia europeană iar în colaborarea cu autorităţile bulgare au fost începute și finalizate aproape toate cele 14 proiecte de interes comun din sectorul energetic.

Ca urmare a finalizării lor Bulgaria s-ar putea îndrepta către liberalizarea completă a pieţei.

 

Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 21-22, 23-24, 25, 29, 30- 33, 34-35, 40-41,43-44

Sus