Sorin-Petre Dimitriu, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (C.C.I.B.), este urmărit penal pentru obţinerea prin metode frauduloase de fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 18,5 milioane lei.
Acesta este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, în formă continuată.
În acelaşi caz, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au demarat procedura de urmărire penală faţă de Nicolae Vasile, la data faptei vicepreședinte al C.C.I.B., Laurenţia Vasilescu la data faptei director economic al C.C.I.B. şi Gabriel-Dan Mihuţ la data faptei director general în cadrul C.C.I.B..
Potrivit probelor culese de către DNA, în anul 2009 Sorin-Petre Dimitriu a atestat, în mod nereal, că instituția pe care o conducea îndeplinea condițiile cerute de legislația Uniunii Europene pentru a putea obține fonduri nerambursabile. În realitate, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București se afla într-o situație de excludere, deoarece înregistra datorii în cuantum total de 682.810 lei. Astfel, C.C.I.B. a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în valoare totală de 11,63 milioane lei.
În aceeași perioadă, Sorin-Petre Dimitriu, beneficiind de ajutorul lui Gabriel-Dan Mihuț și Laurenția Vasilescu a schimbat destinația sumei totale de 288.980 lei prin semnarea unor ordine de plată în baza cărora banii respectivi au fost transferați în contul curent al instituției pe care o conducea și folosită ulterior pentru derularea activității curente.
Totodată, în luna august a anului 2009, datorită acţiunilor lui Nicolae Vasile, C.C.I.B., deși avea datorii în cuantum de 226.360 lei, a obținut pe nedrept suma de 6,91 milioane lei, în contextul implementării unui alt proiect finanțat din fonduri nerambursabile.
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a beneficiat astfel de fonduri nerambursabile în valoare totală de 18,54 milioane lei.
Sorin-Petre Dimitriu, Laurenția Vasilescu și Gabriel-Dan Mihuț au mai fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni similare la data de 1 octombrie 2014.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 21-22, 23-24, 25, 29, 30- 33, 34-35, 40-41,43-44.

