Procesul de autorizare a construcţiilor cu o suprafaţă mică ar putea fi simplificat, potrivit unei propuneri aflate în dezbatere la Senat.
Proiectul legislativ prevede scoaterea din legea 50/1991 a prevederilor privind necesitatea obţinerii autorizaţiei de construire pentru construcţiile cu suprafaţa mai mică de 10 mp.
Astfel modificările sunt introduse la Art. 1 alin 2 și 3 precum și la Art. 3. Potrivit formei propuse la art. 1 alin 1 “Executarea lucrărilor de construcţii cu suprafaţa de peste 10 metri pătraţi este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil-teren și/sau construcţii identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.”
Prevederea vine să ușureze demersurile pentru micile gospodării care vor să își construiască anexe ce au la rândul lor nevoie de autorizaţie separată pentru care trebuie să aștepte de la câteva luni la un an.
Introducerea acestui prag este inspirată de modelul finlandez potrivit căruia pentru o structură de 8,9 până la 11,9 mp nu este necesară autorizaţia de construire.
În România autorizaţia de construire se eliberează pentru 12 luni și poate fi prelungită o singură dată pentru alte 12 luni. Este obligatoriu ca lucrările să înceapă în perioada de valabilitate a acesteia dar nu este specificat un termen limită al lucrărilor.
De asemenea, termenul pentru obţinerea efectivă a unei autorizaţii poate varia de la 2-3 luni până la peste un an, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Iniţiativa legislativă aparţine deputatului PSD Sava Andrei Valentin și a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere la începutul lunii aprilie, Senatul fiind prima cameră sesizată în acest caz.

