Oferte locuri de munca top

Suprafata dubla de birouri tranzactionata in primele trei luni

3344142642_6c62cee53d_oSuprafața de birouri tranzacționată în primul trimestru în București și principalele orașe a fost dublă, față de aceeași perioada din 2015, când s-au tranzacţionat 76.000 de metri pătrați, potrivit unui studiu realizat de consultantul JLL.

Cererea de spații de birouri din România a totalizat în primul trimestru aproximativ 140.000 de metri pătrați,  din care o treime reprezintă spații închiriate în afara Bucureștiului, în orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Brașov.

Astfel, în marile orașe din țară, suprafața de birouri tranzacționată în primele trei luni a fost de circa 41.000 metri pătrați, comparativ cu 18.800 metri pătrați în intervalul corespunzător din 2015.

Iași concurează în acest an cu București, înregistrând una dintre cele două cele mai mari tranzacții din perioada ianuarie-martie 2016, respectiv 13.000 de metri pătrați, contract în care JLL a reprezentat chiriașul.

În București, cea mai mare tranzacție afost de 13.000 de metri pătrați, fiind însă o prelungire de contract existent.

Structura pe orașe arată că în București, cererea a fost de aproape 100.000 de metri pătrați în primul trimestru, dublul suprafeței închiriate în perioada corespunzătoare a anului trecut.

În Iași au fost tranzacționați 17.200 de metri pătrați, în Timișoara 16.300 metri pătrați, pe locurile următoare clasându-se Brașov și Cluj-Napoca.

Companiile din domeniul BPO, IT&C și servicii profesionale continuă să fie motorul cererii și în acest an în România, cu peste 60% din suprafața tranzacționată în primul trimestru, în timp ce sectorul bancar și cel de servicii financiare au închiriat 10.000 metri pătrați, iar companiile de FMCG au semnat contracte pentru 3.000 metri pătrați.

Claudia Cetățoiu, senior consultant Tenant Representation JLL Romania, a precizat:

”Piața de birouri continuă să performeze foarte bine și în acest an. Statisticile privind cererea din primele trei luni ale anului sunt încurajatoare. Cererea nouă (pre-închirieri și contracte noi) a cumulat peste 70.000 de metri pătrați, respectiv jumătate din piață. Acest lucru demonstrează că România rămâne atractivă pentru investitori. Mai mult, valul de închirieri din afara Capitalei creează un mediu investițional atractiv și competitiv, iar apariția pe piața locală a unor nume mari din diferite domenii, ar putea atrage în viitor și alți jucători internaționali.”

Sus