Oferte locuri de munca top

Ce taxe si impozite ne pregăteşte PMB pentru 2016

BucNivelul taxelor şi impozitelor ce vor fi percepute de Primăria Municipiului Bucureşti în anul 2016 va fi supus aprobării Consiliul General al PMB în şedinţa din 26 noiembrie, după ce a parcurs etapa de dezbatere publică.

Potrivit proiectului de hotărâre, începând din 2016 bonificaţia pentru plata cu anticipaţie până la 31 martie 2016  a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloacele de transport datorate de persoanele fizice pentru întregul an este de 10%.

În ceea ce priveşte cota de impozit pe clădiri datorat de persoanele fizice, aceasta va fi de:

– 0,1% pe clădirile rezidenţiale şi pe clădirile – anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice,

– 0,2% pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice.

Cota de impozit/taxă pe clădiri datorat de persoanele juridice :

– 0,2% pe clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice,

– 1,5% pe clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice.

Impozitul pe teren va fi între 4,447 lei/ha în zona D şi 10.353 lei/ha în zona A.

Taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizaţiilor de construire şi a altor avize şi autorizaţii variază în funcţie de suprafaţa pentru care se obtine documentul respectiv: între 5 lei pentru suprafeţe mai mici de 150 mp iar pentru cele care depăşesc 1.000 mp, este de 14 lei+ 0,01 lei/mp pentru fiecare metru pătrat ce depăşeşte 1.000 de mp.

Proiectul include si taxele pentru accesul in oras al autovehiculelor de transport, pentru vechicule, pentru utilizarea spaţiului public, pentru obtinerea de acte duplicate, pentru organizarea de spectacole, filmări, vizitarea muzeelor, etc.

Toate taxele si impozitele pentru 2016 le găsiti în proiectul de Hotărâre a Consiliului General al PMB.

Sus