Lucrările de execuţie au fost suspendate pe secţiunile C şi D, Lotul 4, ale Autostrăzii Lugoj – Deva în urma efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Decizia a fost motivată de lipsa autorizaţiei de construire pentru secţiunile respective.
Lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost împărţit în patru secţiuni, respectiv:
- Secţiunea A km 77+361 – km 83+014;
- Secţiunea B km 83+014 – km 88+016;
- Secţiunea C km 88+016 – km 94+350;
- Secţiunea D km 94+350- km 99+500.
Pentru secţiunile C şi D, Proiectul Tehnic aferent a fost avizat cu întârziere în cadrul CTE-CNADNR din cauza identificării unor probleme, respectiv: cimitirul neautorizat de la km 90+275 – km 90+315, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, km 93+300 – km 94+300; stabilitatea versantului de la km 96+620 – km 97+750, amenajarea Nodului Rutier de la Şoimuş – km 99+500, existenţa Peşterii Tunel cu lilieci în aproprierea localităţii Şoimuş, în culoarul expropriat în zona km 97+200.
Odată cu identificarea acestor probleme, CNADNR a solicitat antreprenorului, Asocierea S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L., transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului, întrucât este necesară revizuirea acordului de mediu.
Narcis Neaga, director general al CNADNR SA, a precizat: „Specificăm că un impediment deosebit în realizarea unui proiect de maximă importanţă este tocmai această reluare a întregului mecanism de obţinere a Acordului de Mediu şi, implicit, a Autorizaţiei de Construcţie, când de fiecrare dată la proiect sunt aduse modificări generate de astfel de probleme apărute în teren.
În acest sens, CNADNR SA împreună cu Ministerul Transporturilor, analizând atât cazul de faţă, cât şi alte situaţii similare existente, a propus şi lucrează la realizarea unui Memorandum prin care să integreze toate instituţiile cu atribuţii în emiterea avizelor şi acordurilor pentru realizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile. Pe lângă modificarea Legii achiziţiilor publice, vom susţine de asemenea şi scurtarea timpilor şi corelarea activităţilor tuturor celor implicaţi, astfel încât anumite activităţi să se desfăşoare cât mai repede şi cât mai coerent.”
În scopul evitării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, lot 3 şi lot 4 (sector Dumbrava -Deva) finanţat din POS- T în perioada de programare 2007-2013, CNADNR a demarat procedura de fazare a proiectului, astfel:
FAZA 1 – lucrări executate, considerate funţionale pentru scopul lor, având ca termen limita de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013;
FAZA 2 – restul lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM 2014-2020.

