O iniţiativă legislativă care aparţine Guvernului privind stimularea absorbţiei fondurilor europene se află în dezbatere la Camera Deputaţilor luna aceasta după ce a fost în prealabil aprobată de Senat.
Astfel proiectul legislativ prevede introducerea unui termen de 30 de zile de la publicarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial pentru ca Ministerul Fondurilor Europene să întreprindă demersurile necesare pentru informarea beneficiarilor cu privire la valoarea şi natura proiectelor pe care le pot depune conform prezentei legi.
De asemenea, pentru urgentarea plăţilor “în bugetele beneficiarilor care sunt finanţaţi integral de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor sociale se cuprind sumele necesare finanţării valorii aferente părţii rămase de executat din obiectivele de investiţie aflate în execuţie.”
Prin promovarea actului normativ se urmăreşte crearea unui cadru legal prin care proiectele finalizate sau aflate în execuţie prin Programul naţional de dezvoltare locală sau Programe de gospodărire a mediului să poată fi finanţate din fonduri europene, în baza unor contracte în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu.
“Prin decontarea acestor sume de către Comisia Europeană se urmăreşte reîntregirea bugetului de stat sau a bugetelor de unde au fost efectuate iniţial aceste cheltuieli, realizându-se astfel o creştere a gradului de absorbţie a fondurilor nerambursabile precum şi o diminuare a deficitului bugetar determinat de finanţarea iniţială a acestor proiecte”, se arată în expunerea de motive a Guvernului.

