Apelul Arhiepiscopiei Romano-Catolice prin care se solicita respinngerea cererii de suspendare a executării silite privind desființarea Cathedral Plaza a fost admis la finele săptămânii trecute de Curtea de Apel Ploiești.
Hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului, se arata in comunicatul transmis de Arhiepiscopia Romano-Catolice Bucuresti (ARCB).
Asrtfel, Curtea de Apel Ploiești a anulat hotărârea prin care fusese suspendată executarea deciziei de demontare a Cathedral Plaza.
Printr-o sentință civilă Tribunalul Dâmbovița suspendase temporar executarea hotărârii prin care aceeași instanță dispusese obligarea primarului general al capitalei, Sorin Oprescu, la emiterea deciziei de desființare a clădirii ilegale Cathedral Plaza și la luarea tuturor măsurilor pentru readucerea terenului la situația anterioară construirii.
Pr. Francisc Doboș, purtător de cuvânt al ARCB, a anuntat ca împotriva primarului Sorin Oprescu și a altor persoane din aparatul primăriei este formulată de către ARCB o plângere la DNA în legătură cu refuzul nelegal al acestuia de a pune în executare o hotărâre judecătorească și de a desființa clădirea Cathedral Plaza, plângere aflată în curs de cercetare.