Oferte locuri de munca top

CNADNR achiziţionează utilaje pentru reciclarea in situ

Caterpillar_CS-533ECNADNR a lansat procedura de achiziţie publică pentru o serie de utilaje ce urmează a fi folosite în procedeul de reciclare in situ.

Astfel licitaţia este împărţită în zece loturi cu o valoare cuprinsă între un milion de lei şi peste 20 de milioane de lei. Valoarea cumulată a loturilor se ridică la peste 60 de milioane de lei plus TVA, echivalentul a aproximativ 16 milioane de euro.

Din seria de utilaje incluse în contractul de furnizare fac parte: un reciclator, un compactor tambur lis, un compactor multi-pneu, un distribuitor de lianţi hidraulici, un autogreder, o autobasculantă, o autocisternă cu apă, două autotransportatoare, un cap de tractor cu remorcă.

Urmează să fie achiziţionate şapte truse de reciclare în situ pe drumuri:

  • Lot 1 Reciclator, valoarea estimată a contractului  fiind de 21,63 milioane lei fără TVA;
  • Lot 2 Compactor tambur lis, valoarea estimată a contractului fiind de 4,64 milioane lei fără TVA;
  • Lot 3 Compactor multi-pneu, valoarea estimată a contractului fiind de 2,94 milioane lei fără TVA;
  • Lot 4 Distribuitor de lianți hidraulici, valoarea estimată a contractului fiind de 6,34 milioane lei fără TVA;
  • Lot 5 Autogreder, valoarea estimată a contractului  fiind de 6,64 milioane lei fără TVA;
  • Lot 6 Autobasculantă 18mc, valoarea estimată a contractului  fiind de 8 milioane lei fără TVA;
  • Lot 7 Autocisternă apă 10mc, valoarea estimată a contractului fiind de 7,4 milioane lei fără TVA;
  • Lot 8 Autotransportor emulsie 25 tone, valoarea estimată a contractului fiind de 6,18 milioane lei fără TVA;
  • Lot 9 Autotransportor muncitori, valoarea estimată a contractului fiind de 1 milioane lei fără TVA;
  • Lot 10 Cap tractor cu semiremorcă transport utilaje (trailer) „, valoarea estimată a contractului  fiind de 4,94 milioane lei fără TVA.

 

Durata de livrare a utilajelor este de 10 luni de la data atribuirii contractului, se arată în anunţul publicat de companie.

Agenţii economici interesaţi pot depune ofertele de participare până cel târziu pe 17 septembrie ora 10 acestea urmând a fi evaluate în funcţie de preţ şi de specificaţiile tehnice.

“Cu ajutorul acestei truse se va putea realiza reciclarea în situ pe numeroase sectoare de drumuri naționale, în vederea restabilirii parametrilor tehnici. Avantajul, din punct de vedere tehnico-economic, în comparație cu sistemele clasice (reabilitare), este că se înregistrează productivități foarte mari la reciclarea sistemului rutier, economii importante de materiale și timpi de repunere în circulație reduși“, se arată în comunicatul CNADNR.

 

Noile dotări vor creşte capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă a CNADNR.

Sus