arh. Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România
Arhitectura reprezintă o comunitate, un loc, o regiune, un stat, se ştie şi se simte. Cu toate acestea nu avem muzee de arhitectură în România, ca în alte ţări, deşi am propus liderilor statului de mai multe ori să înfiinţeze o astfel de instituţie. Nici ghiduri de arhitectură nu prea sunt, cu rare excepţii greu vizibile, mai mult sub formă de colecţii oficiale de mândrii ale judeţelor şi municipiilor decât în formule profesioniste, pentru cei care vor să exploreze şi să descopere cultura prin arhitectură. Nici localnicii nu îşi cunosc valorile mai mult decât prin simpatii subiective.
De ce oare avem această stare a lucrurilor? Cine ar trebui să promoveze valorile societăţii? Răspunsul corect are două componente: cei care au această misiune, sunt organizaţi şi finanţaţi de stat pentru asta şi cei care doresc, simt, consideră că aşa ceva merită făcut.
Prima categorie e structura Ministerului Culturii şi Direcţiile judeţene de cultură, adică instituţii pentru care perioada recentă nu există ca monumente protejate, pentru care doar ceea ce e vechi contează. Nici la problemele arhitecturii istorice structurile statului nu fac faţă, evident. Cultura recentă este fundamentală pentru starea unei societăţi, care poate primi o recompensă, o doză substanţială de încredere şi optimism dacă primeşte semnale cum că perioada la care contribuie produce valori.
Din a doua categorie fac parte iniţiativele private, editurile, societăţile culturale şi alţi posibili contributori. Dar pentru a face ceva în acest domeniu ai nevoie de interes şi resurse. Cine ar investi în ghiduri de arhitectură, mai întâi în cercetare şi apoi în ediţie şi distribuţie, într-o Românie în care se ştie că avem un consum de carte pe cap de locuitor minor faţă de media europeană, în drastică scădere odată cu expansiunea domeniului on-line. Şi totuşi mă întreb dacă un ghid bun de arhitectură nu ar fi dorit de foarte mulţi dintre cei care poposesc în oraşe ca turişti pentru o zi, pentru mai multe, pe durata studiilor, sau care devin parte a comunităţii în care doresc să se integreze.
Trei domenii pot constitui reperele interesante pentru cei care doresc să cunoască arhitectura dintr-o regiune. Istoria reprezentată prin cele mai valoroase monumente, clasificate şi explicitate în evoluţia lor, pare cea mai uşor de identificat, pentru că în aceste cazuri specialiştii s-au pus de acord, studiile există şi arhitectura e cunoscută.
Acesta ar fi stratul de bază. Mai dificil de evidenţiat, dar deosebit de important pentru fiecare aşezare este perioada modernă, cea care a lăsat urmele cele mai vizibile şi a determinat în cea mai mare măsură configuraţiile actuale.
Modernitatea este încă neasimilată după aproape o sută de ani de construire, oamenilor nefiindu-le deloc clar ce este valoros din perioada dintre războaiele mondiale din secolul al XX-lea sau şi mai dificil, de după cel de-al doilea. De ce oare? Valorile interbelice au fost profund negate, neglijate şi ascunse de regimul comunist care s-a construit tocmai pe contrazicerea culturii anterioare. Nimic de dinainte de război nu putea fi cu adevărat bun şi valoros, în comparaţie cu noua societate condusă de partidul unic. Chiar dacă în sferele profesioniste arhitectura interbelică modernă era apreciată, ea nu a ajuns niciodată în poziţiile apreciate oficial.
Nici după căderea regimului comunist restituţia nu a fost completă şi eficientă. Şi mai proastă e poziţia arhitecturii valoroase din perioada acestui regim care, deşi totalitar, declarat indezirabil şi extremist după aşa-zisa revoluţie anticomunistă, nu a fost nici pe departe caracterizat prin lipsă de producţii culturale valoroase.
Arhitectura din anii 60 şi 70 mai cu seamă şi mai puţin din anii 80, cei ai paranoiei dictatorului manifestată prin cenzură totală, au lăsat urme extrem de importante, care merită cunoscute şi apreciate.
Şi totuşi există o repulsie generală împotriva a tot ce a fost făcut în anii aceia, subiectivă şi afectivă. şi aici avem nevoie de corecţii. Datorită vârstei lor, construcţiile publice şi cartierele de locuit construite cu predilecţie în a doua jumătate a secolului al XX-lea, constituie patrimoniul construit cel mai consistent care influenţează şi determină viaţa localităţilor noastre. Acest patrimoniu îl folosim şi tot pe acesta va trebui să îl transformăm cu grijă pentru viitorul proxim.
Şcolile, spitalele, clădiri pentru producţie, spaţii comerciale, case de cultură, instituţii, printre care o seamă de repere ale arhitecturii de cea mai bună calitate aşteaptă să fie clasificate şi integrate în rând cu celelalte repere istorice, pentru că sunt deja istorie.
A treia categorie care interesează este cea a arhitecturii recente, postdecembriste, din ultimii 25 de ani, care, deşi nu este caracterizată prin omogenitate şi direcţii conturate, a generat în multe locuri din ţară intervenţii construite printre care unele foarte valoroase.
Valoarea arhitecturală este întotdeauna legată de contextul în care o construcţie a fost realizată şi nu este de multe ori evidentă, doar prin ceea ce se poate percepe prin vizitare. De aceea e nevoie de ghidaj, de o explicitare sintetică specifică ghidurilor.
Am convingerea că ghidurile de arhitectură ne-ar ajuta să ne orientăm mult mai bine printre construcţii şi chiar să apreciem just ceea ce apare. Bineînţeles, arhitectura trebuie privită ca încercare contextualizată, asimilată sau nu de comunitate şi nu un exerciţiu intelectual al unor profesionişti. Ceea ce este apreciat nu înseamnă că este apreciat fără rezerve, iar ceea ce a eşuat, sau nu a atins un nivel de calitate remarcabil nu trebuie neapărat să fie repudiat, deodată cu autorii morali sau efectivi.
Dificultatea realizării unui astfel de ghid al arhitecturii recente constă şi în selectarea lucrărilor unor autori încă activi, sau în viaţă, care nu pot scăpa de interferenţele subiective cu cei care realizează selecţia.
Dificil, dar cu atât mai interesant aş spune şi mai necesar pentru a înţelege şi a deveni la început turişti prin propria noastră cultură, iar mai apoi, de ce nu, ghizii de care e nevoie pentru a o explora şi pune în valoare.