Oferte locuri de munca top

Cartierul ANL Henric Coandă ar putea avea apă, canalizare, iluminat public

plandesituatieLocuitorii cartierului ANL Henri Coandă din Sectorul 1 al Capitalei mai pot să spere că într-o bună zi vor avea acces la reţelele publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public şi că vor circula pe drumuri asfaltate în interiorul cartierului.

Asta pentru că Primăria Municipiului Bucureşti a lansat o licitație publică pentru atribuirea serviciilor de asistenţă tehnică, supraveghere a proiectului şi documentare, servicii de supraveghere a lucrărilor, servicii de consultanţă în publicitate, servicii generale de consultanţă în management.

Toate aceste servicii sunt incluse în contractul de achiziţii scos la licitație pentru proiectul “Asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului Realizarea reţelelor publice de alimentare cu apă, canalizare, iluminat public, precum şi a drumurilor aferente ansamblului de locuinţe Henri Coandă, sect. 1 – LOT 1 şi LOT 2.”

Valoarea contractului a fost estimată la peste 15 milioane de lei plus TVA echivalentul a aproximativ 4 milioane de euro.

Durata contractului de consultanţă a fost stabilită la 14 luni de la data atribuirii. Data limită pentru depunerea ofertelor de participare este 12 mai, acestea urmând să fie evalute în funcţie de preţ. Proiectul este finanţat din fonduri bugetare.
Terenul cartierului ANL Henri Coandă este împărțit în două zone, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1 București și a orașului Voluntari, județul Ilfov. Astfel, 60 hectare aparțin Sectorului 1 al Municipiului București și alte 55 hectare orașului Voluntari.

Primăria Municipiului București a atribuit în penultima zi a anului 2013 două contracte, în valoare cumulată de aproape 258 de milioane de lei pentru lucrări de apă curentă, canalizare, iluminat public și drumuri în cartierul Henri Coandă.

Câștigătoare pentru ambele contracte a fost desemnată asocierea de firme i CO.GE.FA. SPA-S.IM.CO SRL-SCT Bucuresti SA- SC AECOM INGENIERIA SRL-LUCA EAY-SC SCIT IMPEX SRL-SC EnergoBit SA. Lider de asociere CO.GE.FA S.P.A.

Conform anunțului de participare, lucrările ar trebui finalizate în 42 de luni de la atribuirea contractului. Adică în 2017 întreg cartierul construit de ANL ar urma să aibă apă curentă, canalizare, iluminat public și drumuri.

 

Construcția cartierului ANL Henri Coandă a demarat în 2004. Din cele peste 1.100 de case ce trebuiau construite, doar 273 au fost finalizate şi predate beneficiarilor. Rata de ocupare a locuinţelor din cartierul Henri Coandă este de aproximativ 10%.

Un comentariu;

  1. Leo said:

    Va rog frumos sa actualizati datele privind utilitatile(apa,canalizare ,drumuri)cine a castigat licitatia,cand incepe lucrul.Cineva isi bate joc de noi rau de tot,am dat banii de atata timp si in loc sa platesc ratele la credit stau cu chirie.Oare a fost cineva in stare sa calculeze cat impozit intra la bugetul de stat consolidat daca utilitatile erau terminate la termenele prevazute ?

Sus