Oferte locuri de munca top

Miron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare

mitrea1

Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor

Miron Mitrea, fostul ministru al transporturilor, a primit o condamnare la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. În acelaşi dosar, Instanţa Supremă a condamnat-o şi Irina Jianu, şefa Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC).

Potrivit reprezentanţilor DNA, în perioada când a fost ministrul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, Miron Mitrea a primit foloase necuvenite de la Irina Jianu cu scopul ca această să fie menţinută în funcţiile de inspector general adjunct şi inspector general în cadrul ISC.

Mita în valoare de 300.000 de euro a constat în lucrări la o casă aflată în proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

De asemenea, potrivit deciziei Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suma de 327.000 lei urmează să fie confiscată de la Mitrea.

 

Instanţa Supremă l-a condamnat pe Mitrea în acest dosar încă din octombrie 2014 însă decizia nu a fost una definitivă.

Sus