O nouă intrare în centrul comercial Plaza România din Bucureşti a fost inaugurată pe latura de sud, înlesnind accesul din bulevardul Timişoara. Lucrările au durat şase luni.
Astfel, intrarea facilitează accesul pietonal în zona de sud la nivelul parterului, atât de la nivelul parcării supraterane, cât şi dinspre mijloacele de transport în comun. Placa de la nivelul parterului a fost extinsă, acoperind integral curtea de lumina existentă și realizând baza unui nou spațiu deschis de tip atrium. În plus, se vor crea noi spații comerciale cu funcțiunea de cafenele, care vor avea fațada vitrată către bulevardul Timișoara.
Având în vedere faptul că bulevardul Timișoara este una dintre cele mai populate artere din Bucureşti deschiderea noii intrări va crea un influx de noi vizitatori.
În aprilie anul trecut dezvoltatorul Anchor Group a anunţat că va demara lucrări de renovare la centrul comercial Plaza România, în valoare de 10 milioane de euro. În urma acestora jumătate din suprafaţa centrului urma să fie transformată în spaţii de birouri.