Clădirea Banloc-Goodrich, din Calea Victoriei nr. 218, arhitect Octav Doicescu
Bucureştiul dispune de un valoros patrimoniu arhitectural modernist, realizat preponderent în perioada interbelică. Multe dintre edificiile reprezentantive nu sunt clasificate însă ca monumente istorice şi sunt supuse degradării constante şi uneori ireversibile.
În fapt, Bucureştiul este capitala est-europeană cu cele mai numeroase monumente de arhitectură modernistă. Operele marilor arhitecţi interbelici sunt însă tratate cu o nepăsare inadmisibilă, a afirmat academicianul Răzvan Theodorescu în cadrul seminarului “Arhitectura interbelică în Bucureşti”, organizat de AAA Plus Poligrafie şi Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române.
Clădirile interbelice au nevoie de intervenţii urgente de consolidare, restaurare şi punere în valoare. Altfel, operele unor renumiţi arhitecţi români, precum Grigore Cerchez, Petre Antonescu, Duiliu Marcu, Octav Doicescu, Horia Creangă, Marcel Iancu, Nicolae Cucu şi alţii ar putea fi pierdute pentru totdeauna.
Existenţa acestor clădiri valoroase este periclitată de seismicitatea accentuată caracterstică Bucureştiului. În contextul în care ele au fost construite înainte de apariţia normativelor antiseismice, multe dintre ele sunt vulnerabile la cutremure, aspect marcat convenţional prin bulina roşie, atrage atenţia profesorul Sorin Vasilescu, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public.
În prezent, posibilităţile autorităţilor locale de a interveni pentru salvarea edificiilor de patrimoniu sunt foarte limitate în absenţa voinţei politice, susţine arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.
De pildă, exproprierea clădirilor de patrimoniu lăsate în paragina nu poate fi operată de către autorităţi întrucât aceasta nu este considerată din punct de vedere juridic o acţiune de utilitate publică. Astfel, ar fi necesară o lege specială, respectiv o ordonanţă de guvern pentru exproprierea fiecărei clădiri în parte. Pe de altă parte, în momentul în care un proprietar decide să vândă o clădiri de patrimoniu, municipalitatea nu are posibilitatea să îşi exercite dreptul de preempţiune, prevăzut de lege, din lipsa fondurilor necesare. Nu în ultimul rând, autorităţile publice locale nu dispun de structuri specializate, care să supravegheze patrimoniul construit, explică domnul Pătraşcu.
În prezent este aşteptată intrarea în dezbatere publică a Codului Patrimoniului. Acesta ar trebui să ofere un cadru legislativ mult mai clar şi o protecţie sporită monumentelor istorice.
Patrimoniul trebuie să reprezinte o responsabilitate pentru toată lumea şi nu să devină doar o povară pentru proprietar, însărcinat cu întreţinerea lui. Prin urmare, proprietarul trebuie sprijinit cu bani publici pentru conservarea monumentului, este de părere arhitectul Adrian Crăciunescu, din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.
În lipsa resurselor financiare necesare păstrării în bune condiţii a tuturor imobilelor considerate de patrimoniu, trebuie efectuată o prioritizare. În plus, dacă societatea îşi doreşte ca proprietarii acestor clădiri să le întreţină, atunci trebuie să le acorde compensaţii, de exemplu scutiri de la plata impozitelor, indiferent de scopul în care este utilizată clădirea. În caz contrar, pentru un antreprenor privat care ar dori să investească pentru restaurarea unei clădiri de patrimoniu, ar fi imposibil să îşi mai recupereze investiţia, atrage atenţia arhitectul italian Leonardo Rossi.
Seminarul “Arhitectura interbelică în Bucureşti” a reprezentat preambulul pentru crearea unei platforme în vederea clasării clădirilor interbelice ca monumente de arhitectură şi for public, precum şi pentru restaurarea ulterioară a acestora.
Seminarul a fost dublat de o expoziţie cu unele dintre lucrările reprezentative pentru arhitectura modernistă din perioada interbelică a Capitalei, organizată de Muzeului Municipiului Bucureşti şi găzduită de Biblioteca Academiei Române.