Noul parc ”Dintre Flori” din Buftea, judeţul Ilfov, a fost inaugurat în urma finalizării lucrărilor de amenajare arhitecturală şi peisagistică. Valoarea totală a investiţiei este de 15,2 milioane lei.
“Prin realizarea acestui proiect, crește valoarea zonei de influență a zonei verzi, din punct de vedere social se diversifică posibilitatea locuitorilor de a-și petrece timpul liber, iar din punct de vedere ecologic se îmbunătățește o zonă generatoare de oxigen și se creează un microclimat sănătos pentru a se putea desfășura activități în aer liber.”, precizează într-un comunicat reprezentanţii Consiliului Judeţean Ilfov.
Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile, acordate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 1-“Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor- poli urbani de creștere”.