Oferte locuri de munca top

Topul Naţional al Firmelor 2014 – barometru al performanţei

bannerCamera de Comerţ Naţională organizează în exclusivitate, conform legii, Topul Naţional al Firmelor, activitate de tradiţie a Sistemului Cameral în beneficiul comunităţii de afaceri. Evenimentul va avea loc la data de 6 noimebrie în cadrul complexului epxoziţional Romexpo.

Celebrat în cadrul unei Gale la care vor participa cca. 500 de invitaţi – companii, reprezentanţi ai Autorităţilor, ai Corpului Diplomatic, Topul Naţional – ediţia a XXI-a marchează noua strategie de dezvoltare a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, centrată cu prioritate pe măsuri ce contribuie în mod real la consolidarea continuă a mediului de afaceri din România, prin creşterea nivelului comerţului intern şi extern şi internaţionalizarea companiilor româneşti.

Ediţia a XXI-a din 2014 a Topului Naţional al Firmelor, reflectată pe site-ul oficial al evenimentului www.tnf.ro, clasează pe primele locuri la nivel naţional 6.486 operatori economici: 589 de firme care activează în cercetare, dezvoltare şi high-tech; 2.393 de companii industriale; 346 de firme din domeniul agricol, pescuit sau piscicultură; 281 de firme de construcţii; 1.955 din sectorul serviciilor şi 922 din comerţ-turism. Dintre acestea, 919 firme primesc Premiul Naţional (locul I), în timp ce 797 de companii se clasează pe locul II şi 717 companii pe locul III.

Companiile premiate în cadrul Topului Naţional al Firmelor sunt selectate pe baza unei metodologii complexe şi unitare la nivel naţional, implementată de întregul Sistem Cameral românesc, în toate judeţele ţării.

Sus