Oferte locuri de munca top

Dezvoltatorii rezidentiali au dezbatut probleme de piata

sala 1_ sala 2_
Masa rotundă „Provocările noilor dezvoltări imobiliare”
Unii dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari activi în sectorul rezidenţial au dezbătut principalele probleme din piaţă şi modalităţile pentru soluţionare acestora cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor, ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, precum şi cu specialiştii în planificarea urbană şi fiscalitate, în cadrul mesei rotunde “Provocările noilor dezvoltări imobiliare”, organizate pe 3 octombrie, de revista Arena Construcţiilor.
Domnul Florin Dănescu, preşedintele executiv al ARB a exprimat deschiderea sistemului bancar pentru creditarea sectorului imobiliar şi a afacerilor viabile.Participantii la masa rotundă au avut ocazia să pună întrebări dlui Dănescu și totodată să îi transmită anumite solicitări.
Simona Mureşan, directorul Direcţiei de Strategie şi Programe Guvernamentale din cadrul FNGCIMM, coordonatorul programului Prima Casă, a reamintit de succesul înregistrat de programul guvernamental. Din acest motiv se conturează premisele pentru continuarea finanţărilor prin Prima Casă şi anul viitor. De asemenea, doamna Mureșan a discutat cu participanții despre perspectivele programului și posibilități de îmbunătățire a acestuia.
Reprezentând Comisia de Urbanism a Bucureștiului, arhitecţii Sorin Gabrea şi Vlad Cavarnali au punctat care sunt principalele oportunităţi pentru sectorul rezidenţial, în contextul expansiunii şi dezvoltării infrastructurii Bucureştiului.
La rândul său, avocatul Gabriel Biriş a explicat care sunt cele mai noi modificări legislative cu impact direct asupra impozitării proprietăţilor imobiliare şi modul în care acestea vor influenţa piaţa pe viitor.
Toți participanții au apreciat formatul de masă rotundă al evenimentului care le-a permis să discute direct cu reprezentanții autoritățile și să afle noutăți importante pentru stabilirea strategiilor lor de afaceri.

Sus