Urare Craciun 2024

Teraplast isi mentine vanzarile la nivelul anului trecut

Teraplast, producator de sisteme in duntitledomeniul instalatiilor si constructiilor, a obtinut in prima jumatate a anului un profit net de 1,53 milioane lei, fata de 0,57 milioane lei in aceeasi perioada din 2013.
Traian Simion, director general Teraplast SA, a declarat: „Suntem in acest moment o companie stabila din punct de vedere financiar si operational, in ciuda contextului nefavorabil al pietelor pe care Teraplast activeaza. In prima jumatate a anului a existat o retinere in sectorul de investitii, atat in plan privat, cat si in plan public. Am reusit insa mentinerea vanzarilor la un nivel similar celui din anul precedent. In plus am renegociat contractele de credit, astfel incat sa reducem costurile de finantare. Am mentinut de asemenea politicile implementate anul trecut si anume sa avem vanzari profitabile si am evitat sa intram intr-un razboi al preturilor”.
Cifra de afaceri a inregistrat in primele sase luni din 2014 o usoara diminuare fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 104,36 milioane lei, la 103,14 milioane lei. Evolutia cifrei de afaceri a fost influentata de evolutia pietelor pe care Teraplast activeaza, piete care in prima jumatate a anului, din informatiile publice existente, au inregistrat in general scaderi. In plus, vremea capricioasa din prima parte a anului a generat intarzieri in demararea lucrarilor de constructii.
Evolutia rezultatului net a fost sustinuta pe de o parte de activitatea operationala si noile politici comerciale, iar pe de alta parte de imbunatatirea rezultatului financiar. Acesta din urma a fost mai bun cu aproximativ 75% in semestrul I din 2014, pe fondul reducerii cheltuielilor cu dobanzile, ca urmare a diminuarii valorii datoriilor si ca urmare a renegocierii contractelor de credit existente, dar si pe fondul scaderii cheltuielilor cu diferentele de curs valutar.
In perioada analizata datoriile companiei catre institutiile de credit s-au diminuat cu 10,90%, fata de primele sase luni din 2013. In structura, datoriile pe termen lung sunt mai mici cu 1,50 milioane lei fata de primul semestru al anului trecut, iar valoarea datoriilor pe termen scurt este redusa cu 4,83 milioane lei.
In prima parte a acestui an compania Teraplast a continuat proiectele de dezvoltare si modernizare, realizand investitii de 0,85 milioane euro, din valoarea totala de 1,33 milioane euro, programata pentru 2014. Investitiile realizate in primele sase luni au vizat in principal linia de business Instalatii & Amenajari si au presupus pe de o parte completarea gamei de produse, ca urmare a cererii din piata, iar pe de alta parte inlocuirea unor utilaje.
In a doua parte a anului investitiile vor fi de asemenea orientate inspre cresteri de capacitate si inlocuire de componente de fabricatie, pe liniile de business profile tamplarie, granule si tamplarie termoizolanta, dar si inspre componenta logistica, in principal amenajarea depozitelor regionale.

Sus