Oferte locuri de munca top

Actionarii Dafora au aprobat vanzarea activelor non-core

Dafora, companie ce desfasoara activitati de foraj, isi va vinde activele non-core, care nu sunt dedicate activitatii de baza a societatii.
Decizia a fost luata de adunarea generala a actionarilor convocata la inceputul acestei luni.
Cele mai importante active ce urmeaza a fi vandute sunt: un imobil cu terenul aferent de 680 mp din Bucuresti, str. A. Popovici. Proprietatea a fost evaluata la suma de 6,17 milioane lei.
Va fi vandut totodata un teren din comuna Cristian, judetul Sibiu, in suprafata de 98.733 mp, estimat la 5,31 milioane lei.
Alte proprietatii ce urmeaza a fi instrainate sunt:
– terenul Gloria-Medias, str. Pacii, cu suprafata de 32.857 mp, in valoare de 2,72 milioane lei;
– hala PVC automecanica si teren din Medias – depozit material, depozit laminate, depozit lubrifianti, depozit acoperit, birouri, platforma betonata, in valoare de 2,16 milioane lei;
– teren localitatea Tunari, judetul Ilfov cu suprafata de 28.714 mp, valoare 1 milion lei.
Activele vor fi vandute minim la valoarea rezultata din rapoartele de evaluare.
Rezultatul net al companiei Dafora pe anul 2013 a fost de -145,66 milioane lei. La finele anului compania avea datorii de 105,44 milioane lei.
In urma constatarii pierderilor stabilite in situatiile financiare aferente anului 2013, activul net al societatii determinat ca diferenta dintre totalul activelor si totalul datoriilor s-a diminuat la mai putin de jumatate din valoarea capitalului subscris. Astfel, activul net este de -50,95 milioane lei.

Sus