Oferte locuri de munca top

Trei ministri la Transporturi in sase luni

1979.jpg La finalul primului semestru din acest an in fruntea Ministerului Transporturilor se vor fi perindat trei ministri.
Asta in conditiile in care absorbtia fondurilor europene in prima parte a anului a fost extrem de redusa pentru infrastructura de transport, Master Planul General de Transport nu este inca finalizat iar oficialii Comisiei Europene nu privesc cu incredere demersurile de la Bucuresti pentru stabilirea masurilor privind atragerea fondurilor in perioada 2014-2020.
Anul 2014 a debutat cu Ramona Manescu la conducerea ministerului, pusa in functie din august 2013. Aceasta a fost rapid inlocuita in martie de catre Dan Sova, care a ocupat anterior functia de ministru delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine.
Acum Dan Sova demisioneaza din functia de ministru al transporturilor pentru a sustine candidatul PSD la alegerile prezidentiale din toamna. Sova se retrage astfel dupa mai putin de patru luni de mandat.
Intr-o conferinta de presa, Dan Sova a declarat:
„Vreau sa va anunt intentia mea de a demisiona, de a ma retrage din fruntea Ministerului Transporturilor si din Guvernul Romaniei. Singurul motiv al dorintei mele de a ma retrage fiind aceea de a ma afla in prima linie a bataliei electorale care urmeaza pentru functia de presedinte al Romaniei.”
Premierul Victor Ponta a acceptat deja decizia ministrului transporturilor care va fi formalizata odata cu intoarcerea sefului executivului dintr-o vizita de lucru in Israel.
Pana la finele lunii iunie va fi numit un nou ministru al transporturilor. Sova nu a confirmat zvonurile potrivit carora Ioan Rus va fi succesorul sau.
Potrivit domnului Sova succesul PSD in alegerile prezidentiale este un obiectiv mai important decat conducerea Ministerului Transporturilor: „Cred ca din acest moment pana pe 16 noiembrie cel mai important obiectiv politic este castigarea presedintiei Romaniei pentru candidatul PSD, celelalte trecand in mod inevitabil in plan secund pentru ca vorbim despre viitorul Romaniei pe urmatorii 10 ani.”
Sova a declarat ca nu renunta la Ministerul Transporturilor pentru a prelua un alt minister, dar a precizat ca in cazul in care lucrurile vor decurge favorabil pentru PSD, din decembrie va face parte din nou din executiv.
*Continuitatea proiectelor nu va fi o problema, sustine Sova
Sova nu se teme ca prin demisia sa va fi afectata continuitatea unor proiecte de infrastructura vitale pentru Romania, desi in trecut schimbarea ministrilor a afectat grav bunul curs al implementarii proiectelor. „Oricine ar veni de acum incolo trebui doar sa continue, de fapt nici nu mai poate opri acest program si vom avea in 2018 in sfarsit provinciile legate prin autostrazi”, considera Sova.
De asemenea Sova a dat asigurari cu privire la nivelul de competenta al viitorului ministru al transporturilor. „Am spus intotdeauna ca suntem cel mai mare partid din Romania si ne aflam in situatia fericita de a putea aduce pentru orice post ministerial cel putin 4-5 oameni cu pregatire si competente similare deci din punctul de vedere al continuarii rezultatelor sunt absolut linistit”, a declarat Dan Sova.
*Sova: Am avut un mandat plin de realizari
Ministrul Sova considera ca perioada in care a condus ministerul transporturilor la care se adauga mai bine de un an in care fost ministru delegat pentru proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine, au fost plane de realizari si sustine ca demisia sa nu vine in niciun caz ca o urmare a lipsei de rezultate.
In 2013 s-au absorbit fonduri europene cu 130 de milioane euro mai mult decat in intervalul 1 ianuarie 2007- 31 decembrie 2012. „In sase ani am absorbit 430 de milioane de euro, in 2013 intr-un singur an am absorbit 569 de milioane de euro ajungand la 148% absorbtie de fonduri europene”, a precizat Sova.
De asemenea a fost realizata Strategia de Absorbitie a celor 3,8 miliarde de euro aferente intervalului 2007-2012, iar in ultimele patru luni au trecut prin Guvern memorandumurile privind strategia privind autostrazile, caile ferate, transportul naval si aerian.
In ultimii doi ani au fost inaugurati 242 de km de autostrada si au fost incheiate licitatiile pentru autostrazile Lugoj-Deva (loturile 2,3,4), Timisoara-Lugoj (2), Sebes-Turda (loturile 1,2,3,4), Comarnic-Brasov. In cazul autostrazii Comarnic-Brasov negocierea competitiva fost finalizata in decembrie anul trecut cu desemnarea castigatorului, consortiul Vinci-Strabag. Contractul va fi semnat in perioada urmatoare. „Nu mai este nevoie de prezenta mea pentru ca totul este intrat intr-o linie drepta. Motivul pentru care s-a intarziat din decembrie si pana astazi a tinut de discutiile existente intre castigator si finantatorii institutionali, BEI, BERD, Banca Mondiala, care sunt interesati sa investeasca in proiectul Comarnic-Brasov.”
Vor exista in continuare fonduri suficente pentru implementarea proiectelor de autostrazi. Varianta finala a acordului de parteneriat pentru Programul Operational Infrastructura Mare trimisa la Bruxelles stabileste un buget de 3,5 miliarde euro pentru autostrazi, reteaua principala si inca 1,6 miliarde de euro pentru autostrazile construite in reteaua secundara Sibiu-Brasov, Brasov-Bacau, a precizat Sova.

Sus