Rezultatele operatiunilor IMMOFINANZ Group in Romania au fost in valoare de 21,1 milioane de euro in primele trei trimestre ale anului financiar 2013/14, constante fata de T1-3 2012/13. Acestea reprezinta 5,9% din rezultatele operationale totale ale IMMOFINANZ Group.
Profitul operational (EBIT) in Romania se ridica la 7,3 milioane de euro- echivalentul a 1,5% din EBIT la nivelul intregului Grup.
In primele trei trimestre ale anului financiar 2013/14, veniturile din inchirieri din Romania au crescut usor, totalizand 36,2 milioane de euro (T1-3 2012/13: 35,9 milioane de euro) si reprezinta 7,7% din veniturile totale ale din inchirieri ale Grupului.
Proprietatile IMMOFINANZ Group in Romania reprezinta 9,7% din portofoliul total al companiei. Grupul detine in Romania 89 de proprietati (17 investitii finalizate, 11 in curs de dezvoltare si 61 de proiecte in curs de analiza), cu o valoare de 991,1 milioane de euro (657,2 milioane – investitiile finalizate, 36,7 milioane – proiecte in curs de dezvoltare si 297,2 milioane – proiectele in curs de analiza). Portofoliul curent de investitii se compune din 9 cladiri de birouri (13,5% din totalul portofoliului de birouri), 5 proprietati in zona de retail (10,7% din intregul portofoliu de retail) si 3 centre logistice (3,2% din intregul portofoliu de logistica).
IMMOFINANZ Group a inregistrat o crestere a profitului de 7,1% in primele trei trimestre ale anului financiar 2013/2014, atingand suma de 225,8 milioane de euro. Rezultatele operationale au scazut usor, anunta reprezentantii companiei.
Veniturile din inchirieri aferente perioadei raportate au scazut usor, la 468,3 milioane de euro, fata de perioada similara a anului trecut (T1-3 2012/13: 492,9 milioane de euro). Veniturile din vanzarea de proprietati s-au ridicat la 26 milioane de euro (T1-3 2012/13: 59,6 milioane de euro).Veniturile din dezvoltarea de proprietati au crescut de la -6,5 milioane de euro la 11,6 milioane de euro. Vanzarile de proprietati in primele trei trimestre ale anului financiar 2013/14 au dus la un declin de 7,2% a rezultatelor operationale, de 358,7 milioane de euro (T1-3 2012/13: 386,3 milioane de euro). Se estimeaza ca aceste rezultate vor fi compensate de efectele reinvestirii paralele a veniturilor ce vor fi realizate in anul financiar 2014/15, datorita intarzierii finalizarii centrului comercial GOODZONE din Moscova.
„In primele trei trimestre ale anului financiar 2013/14, am vandut proprietati in valoare de 863,1 milioane de euro. Prin aceste rezultate am contribuit la atingerea obiectivului nostru la cinci ani, si anume un program de vanzari de 2,5 miliarde de euro lansat in anul 2010/11, mult mai devreme decat era planificat”, a spus Eduard Zehetner, CEO al IMMOFINANZ Group.
In continuare compania intentioneaza sa-si mentina ritmul vanzarilor.