Celco vizeaza o usoara crestere a productiei
Piata locala de BCA a avut n primul semestru al anului 2013 o valoare de aproximativ 25 milioane de euro. Raportat la nivelul intregului an, volumul pietei de BCA va ajunge la aproximativ doua milioane metri cubi, cu o valoare de 70 milioane euro, in usoara scadere fata de 2012 cu circa 2%, potrivit estimarilor producatorul constantean Celco.
In acest context, Celco a reusit sa produca si sa livreze in primele 6 luni volumele de BCA bugetate, respectiv jumatate din capacitatea de productie a fabricii (aproximativ 500.000 mc pe an). Volumul vanzarilor din primul semestru a inregistrat un nivel comparabil cu cel din 2012. Pentru intregul an, compania se asteapta la mentinerea cotei de piata la nivelul de 21%, ne-a declarat Nicolae Dusu, director general Celco.
„In perioada actuala, datorita provocarilor cu care se confrunta sectorul constructiilor, ne propunem usoare cresteri ale volumelor produse, de aproximativ 5% fata de 2012, prin imbunatatirea ofertei de produse fabricate si alinierea capacitatilor de productie la cele mai recente inovatii din domeniul tehnologiilor de productie BCA”, a adaugat domnul Dusu.
In anul 2013 cea mai mare parte din cifra de afaceri a companiei a fost realizata de BCA, in scadere insa fata de 2012, pe fondul cresterii interesului consumatorilor pentru sisteme de zidarie ce includ adezivi, mortare si servicii.
In fundamentarea deciziei de achizitie, cumparatorii de produse de zidarie au avut in vedere in special productivitatea materialelor si capacitatea acestora de eficientizare a consumului de energie in timp. Prin urmare, in cadrul cifrei de afaceri a companiei a crescut considerabil ponderea vanzarilor de BCA cu proprietati termice imbunatatite si cu grosimi mari, de exemplu a blocurilor de BCA cu grosime de minim 350 mm folosite pentru peretii exteriori si a celor cu grosimi de 200 mm pentru peretii interiori. Aceasta in contextul in care fondul locativ existent este invechit si nu corespunde cerintelor impuse de Uniunea Europeana pentru eficientizarea consumului de energie.
In perspectiva, sustinerea venita din partea UE pentru produse cu un ciclu de viata eficient si ecologic, impreuna cu cresterea gradului de preocupare a romanilor fata de consumul energetic al locuintei si coroborat cu obligativitatea constructiei de cladiri cu consum aproape zero de energie, vor propulsa in urmatorii ani materialul de zidarie BCA, apreciaza directorul general Celco.
Momentan insa, oferta de BCA de pe piata depaseste cererea.
*Celco a Investit in produse noi
De-a lungul anilor de criza, Celco a reusit sa isi majoreze usor cota de piata prin realizarea unor investitii si prin integrare atat pe orizontala cat si pe verticala. Astfel fabrica Celco produce atat BCA, cat si produse complementare (adezivi, var, mortare) iar materia prima este obtinuta in proportie de 80% in-house, fapt ce confera companiei control absolut asupra calitatii produsului finit, cat si eficientizarea transportului.
Apeland la fonduri europene, in ultimul trimestru al anului 2013, la fabrica de var Celco a fost pus in functiune un nou cuptor de producere a varului, prin care va creste capacitatea cu peste 60%. De asemenea, fabrica va putea sa produca in premiera in Romania var dolomitic, necesar industriei siderurgice, materie prima importata pana de curand din alte tari europene.
In 2014 investitiile vor viza de asemenea cresterea calitatii si lansarea de noi produse: buiandrugi de mai multe dimensiuni si caracteristici, noi sortimente de BCA pentru zidarie, var dolomitic si amendamente de sol, mai spune Nicolae Dusu.
Piata totala de materiale de zidarie va ajunge la nivelul anului 2013 la aproape 4 milioane metri cubi, respectiv o valoare de 146,3 milioane euro. Piata de BCA reprezeninta 55% din volum si 48% din valoarea acesteia, ponderi similare celor din anul precedent, conform estimarilor Celco.
Pentru 2013 studiile de piata estimeaza un numar de 43-44.000 de locuinte finalizate, in stagnare fata de 2012. Aceasta in contextul in care In Romania ar trebui construite 1,7 milioane de locuinte noi pentru a atinge media europeana a stocului de locuinte, subliniaza directorul companiei.
In ansamblu, sectorul constructiilor a avut o contributie la PIB-ul Romaniei (ca serie bruta) de 15,9 miliarde lei in primul semestru din 2013, in scadere ca volum cu 2,5% comparativ cu acelasi interval al anului precedent. In conditile mentinerii TVA la nivelul actual pentru constructii, revenirea acestei piete, de care depinde 6% din PIB, va fi una anevoioasa si de lunga durata, este de parere reprezentantul Celco.