Peste 7.000 de unităţi locative urmează să fi livrate în următorii doi – trei ani în Cluj, în prezent acestea aflându-se în stadiul de construcție sau proiectare, apreciază consultantul imobiliar RE/MAX
În plus, în ultimii doi ani s-au dublat suprafețele de birouri livrate pe piaţa clujeană, iar volumul acestora este așteptat să crească cu circa 40% în perioada următoare.
Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România, a declarat: „Cifrele arată o creștere reală a pieței în termen de volum, iar estimarea noastră este că și prețurile vor crește în următorii ani, în special pe segmentul rezidențial și pe cel al terenurilor de construcții.”
Cluj-Napoca reprezintă una dintre cele mai efervescente piețe imobiliare din România, urmând ca, până la finalul anului în curs, să cunoască o creștere de 10%, atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi al numărului de tranzacţii, consideră sursa citată.
Potrivit estimărilor, avansul pe care Cluj-Napoca îl va înregistra în acest an va fi dublu faţă de media la nivel naţional.
Potențialul orașului se află într-o continuă creștere și nu doar prin dobândirea statutului de capitală regională, cât și prin puternica dezvoltare a câtorva industrii cheie, precum industria tehnologică și medicală, calitatea învățământului superior, îmbunătățirea infrastructurii, dar și creșterea notorietății Clujului în zona culturală și turistică.
Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România, a declarat: „Dincolo de acești factori, consider că investitorii sunt atrași de Cluj-Napoca și datorită faptului că nu există niciun alt judeţ competitor pe o rază de cel puțin 300 kilometri.”
În ceea ce privește prețurile locuinţelor, acestea oscilează în jurul valorii de 1.000 euro/mp, cu variații semnificative în funcție de numeroase criterii: locație, configurație, vechimea construcției, echipare, finisare, facilități de plată, etc. Pe segmentul rezidențial, Clujul este mult mai apropiat de București, decât de Iași sau Timișoara.

