Toți operatorii economici care îndeplinesc anumite criterii vor putea beneficia de fonduri pentru stații de reîncărcare a vehiculelor hibride și a vehiculelor electrice cu baterie.
În acest sens, Comisia Europeană a aprobat o schemă de sprijin public prin care România va acorda 53 de milioane euro pentru stații de reîncărcare a vehiculelor cu emisii scăzute.
Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „România va contribui la combaterea schimbărilor climatice, în conformitate cu obiectivele stabilite de Pactul ecologic european. Această schemă va reduce emisiile nocive generate de autovehicule și va îmbunătăți sănătatea cetățenilor, fără a distorsiona în mod nejustificat concurența.”
Se preconizează că schema, care va avea un buget de 53 de milioane euro și va acoperi perioada 2020 – 2025, va stimula investițiile în stații de reîncărcare a vehiculelor hibride și a vehiculelor electrice cu baterie din România.
Aceasta va acoperi zonele urbane, suburbane și rurale și își propune să dezvolte o rețea de stații de reîncărcare pe întreg teritoriul țării.
Schema este deschisă tuturor operatorilor economici care îndeplinesc anumite criterii, de exemplu în ceea ce privește echiparea cu prize. Beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură deschisă și transparentă de ofertare, iar sprijinul va fi acordat sub formă de granturi.
De asemenea, Comisia a constatat că ajutorul va fi acordat prin intermediul unei proceduri concurențiale de ofertare și că se vor institui garanțiile necesare pentru ca ajutorul să fie limitat la minimul necesar.
Comisia a concluzionat că schema aduce o contribuție la obiectivele în materie de mediu și climă ale UE care depășește orice posibilă denturare a concurenței și a schimburilor comerciale cauzată de ajutor.
Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Citiți și:
Vor fi refacute documentatiile de atribuire pentru un contract de peste 74 mil euro
Trei blocuri, cu 12 niveluri, vor fi construite de investitori straini
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019



