Oferte locuri de munca top

300 mii euro nerambursabili, pentru consolidarea cladirilor cu risc seismic

A intrat în vigoare schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”.

Astfel, pot beneficia de ajutor de minimis nerambursabil de maxim 300 mii euro per beneficiar: întreprinderile, precum şi întreprinderile care realizează activităţi ca persoane fizice independente şi obţin venituri din profesii liberale, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Schema are ca obiectiv sprijinirea întreprinderilor care deţin în proprietate spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, care se află, de regulă, la parterul clădirilor de locuit sau distribuite pe mai multe niveluri, inclusiv mansardă sau pod mansardabil, sau în clădiri de interes şi utilitate publică, care desfăşoară activitate economică.

Sunt finanţate proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate de către experţi tehnici atestaţi în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică.

Intensitatea ajutorului de minimis acordat va fi de 100% din valoarea costurilor totale eligibile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare seismică şi de creştere a eficienţei energetice efectuate în spaţii cu altă destinaţie amplasate în clădirile cu destinaţia principală de locuinţă sau în clădirile de interes şi utilitate publică.

Vor putea fi decontate cheltuielile cu bunurile livrate, serviciile prestate, lucrările executate, alte cheltuieli efectuate pentru proiectare şi execuţia lucrărilor de intervenţii de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, respectiv:

– cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii;

– expertizare tehnică;

– certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranţă rutieră;

– verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie;

– proiect tehnic şi detalii de execuţie;

– asistenţă tehnică din partea proiectantului;

– cheltuieli pentru investiţia de bază, precum şi achiziţia şi montarea de echipamente în vederea instrumentării seismice a clădirilor cu accelerometre digitale;

– organizare de şantier;

– cheltuieli diverse şi neprevăzute.

Blocuri noi cu 120 de apartamente într-un municipiu

Pentru a beneficia de ajutor de minimis în baza prezentei scheme, întreprinderea trebuie să depună solicitarea de sprijin însoţită de documente justificative către administratorul schemei.

În baza acestora şi ca urmare a evaluării efectuate se va încheia o convenţie între aceştia. Solicitarea de sprijin, însoţită de convenţie, se va încărca în platforma digitală investiţii.mdlpa.ro de către administratorii schemei.

Contractul de finanţare se încheie între furnizorul schemei şi administratorul schemei pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă 2 ani în cazuri justificate.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus