Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș – Turda au fost recepționate ieri. Astfel, începând cu ora 19:10 s-a deschis circulația rutieră pe aceste două loturi, adică pe o distanță de 29 de km din autostrada.
Comisia de recepție la terminarea lucrărilor a inspectat și analizat lucrările executate în cadrul acestor două loturi. Comisia a admis realizarea Recepției și a fost semnat Procesul Verbal de Recepție la terminarea lucrărilor.
Lotul 3 al autostrăzii Sebeș – Turda, km 41+250 – km 53+700, între localitățile Aiud – Mirăslău are o lungime de 12,45 km și a fost construit de Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA. Valoarea contractului aferentă lotului 3 este de 420.511.921 lei fără TVA.
Lotul 4 al autostrăzii Sebeș – Turda, km 53+700 – km 70+000, între localitățile Mirăslău – Turda are o lungime de 16,30 km și a fost construit de Asocierea PORR Construct SRL – PORR Bau GmbH. Valoarea contractului pentru lotul 4 este de 470.004.894 lei fără TVA.
Autostrada Sebeș – Turda asigură o legătură între secțiunile autostrăzii existente A1 – Orăștie-Sibiu și A3 – Gilău-Câmpia Turzii, cu o lungime totală de aproximativ 70 km, o viteză de proiectare de 120 km/h, inclusiv 7 intersecții, 4 servicii, 4 zone de odihnă, 1 centru de întreținere și control, 1 centru de întreținere și monitorizare și 66 de structuri.
Autostrada va conecta orașele Sebeș, Alba Iulia, Teiuș, Aiud și Turda.
Valoarea totală a obiectivului ”Autostrada Sebeș – Turda” este de 1.949.896.940 lei (cu TVA) și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% reprezintă contribuția Uniunii Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională – 1.215.224.556 lei, 25% contribuția națională (bugetul de stat) – 405.074.852 lei, iar restul de 329.597.531 lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Citiți și:
Mari constructori si mari avocati lupta pentru un contract rutier de peste 580 mil euro
4 tronsoane de drum judetean vor fi reabilitate cu peste 24 mil lei